Un copil de 7 ani a murit în spital în timp ce defibrilatorul era cărat pe braţe de la parter până la etajul cinci. „Asistentele au ajuns în 40 de minute. A fost prea târziu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis Iulian Mahu avea 7 ani şi era elev în clasa pregătitoare FOTO Arhiva familiei Popoaia
Ianis Iulian Mahu avea 7 ani şi era elev în clasa pregătitoare FOTO Arhiva familiei Popoaia

Un copil în vârstă de şapte ani din localitatea ieşeană Paşcani şi-a dat ultima suflare chiar în faţa medicilor care încercau să-l resusciteze utilizând manevre clasice, deoarece defibrilatorul se afla cinci etaje mai jos. Cazul a ajuns în atenţia Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Părinţii unui băieţel de şapte ani din Paşcani trec prin momente cumplite, asta după ce şi-au pierdut fiul chiar în spital, suspect fiind de varicelă. 

Povestea revoltătoare a început la sfârşitul săptămânii trecute, atunci când pe corpul băiatului au apărut 2-3 bube. Duminică, 24 noiembrie, la o zi de la apariţia erupţiei pe corp, bubiţele au început să se înmulţească, motiv pentru care părinţii şi-au dus copilul la medicul de familie. Acesta din urmă a pus diagnosticul: varicelă. Băiatul a fost tratat cu Nurofen şi Paracetamol. 

În următoarele două zile de la luarea tratamenului recomandat de medicul de familie, starea băiatului se îmbunătăţise, doar că, potrivit părinţilor, băiatul a început să se învineţească. Apoi s-a învineţit şi la faţă, şi pe buze. 

Părinţii, speriaţi de starea băiatului pe nume Ianis, au sunat la 112, cerând ajutorul medicilor. Deşi în discuţia purtată cu dispeceratul părinţii au explicat starea gravă în care se afla băiatul, s-a decis că nu e urgenţă şi că va veni o ambulanţă din Paşcani, nu din Iaşi. De la doar 1 kilometru distanţă, ambulanţa a ajuns în 17 minute.

Adrian Popoaia, tatăl adoptiv al copilului, povesteşte pentru Ziarul de Iaşi, că „ambulanţa a făcut un kilometru în 17 minute până a ajuns la noi cu girofarurile stinse şi oprind la semafor la culoarea roşie. Aşa li s-a transmis, că nu e o urgenţă. Înregistra­rea poate dovedi cât de disperaţi eram la telefon. Între timp, Ianis era aproape inconştient, şi a fost pus la oxigen“. 

„Asistentele cărau în braţe tuburile de oxigen şi defibrilatorul, ajungând în 40 de minute de la parter până la etajul cinci”

Ajuns la Spitalul Municipal Paşcani, băiatul a putut vorbi câteva minute cu medicii, timp în care i s-a administrat o perfuzie şi o pastilă. Însă, după zece minute, Ianis şi-a pierdut cunoştinţa. Medicii au apelat la manevre clasice pentru resuscitare. Defibrilatorul era la parter, iar băiatul de 7 ani se afla la etajul cinci al spitalului.

„L-au resuscitat un sfert de oră, douzeci de minute, până au cărat aparatura de la parter până la etajul 5. Îmi pare rău că nu am putut să filmez cum cărau în braţe asistentele tuburile de oxigen şi defibrilatorul, ajungând în 40 de minute. E ceva de neimaginat. Cu toate astea, l-au resuscitat doar apăsând pe pieptul lui“, a mai spus Adria Popoaia, pentru Ziarul de Iaşi. 

De acest caz s-a ocupat Vasile Vasiliu, medic primar în cadrul secţiei de Pediatrie a Spitalului Municipal Paşcani. După ce băiatul şi-a pierdut cunoştinţa şi au început manevrele clasice de resuscitare, medicul a cerut ajutorul şi altor cadre medicale. Aşadar, patru medici s-au chinuit încă două ore degeaba, starea băiatului nu se îmbunătăţea. Decesul băiatului a fost declarat în seara zilei de joi, 28 noiembrie. 

Contactaţi de reporterul „Adevărul“ pentru mai multe detalii despre cazul lui Ianis Iulian Mahu, reprezentanţii Spitalului Municipal Paşcani nu au putut oferi o declaraţie oficială pe acest subiect. Mai mult decât atât, purtătorul de cuvânt al instituţiei medicale se află în concediu de odihnă, la doar o zi de la decesul băiatului. 

Cazul a ajuns la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi

Medicii de la Spitalul Municipal Paşcani au pus, la momentul în care a ajuns băiatul în spital, diagnosticul de meningococemie, un microb în sânge care a dus ca sângele să-i inunde plămânii. Cazul a ajuns la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, acolo unde s-au făcut analize, iar, potrivit acestora, nu este vorba despre meningococemie. 

„Noi am recoltat probe în momentul în care s-a făcut şi necropsia de la Institutul de Medicină Legală. Problemele sunt analizate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi. În momentul de faţă, din rezultatele pe care le avem, putem spune că nu este o meningococemie. Deocamdată, la examenul pe lamă, au fost depistaţi bacili gram-pozitivi - stafilococ, streptococ...vom vedea. Analizele au trecut în etapa a doua, aceea de identificare prin cultură. Noi suspicionăm un şoc toxico-septic, dar mâine vom avea rezultatele finale”, a declarat pentru Adevărul Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi.

De asemenea, DSP Iaşi a trimis o echipă de epidemiologie la Liceul „Nicolae Iorga” din Paşcani, acolo unde Ianis era elev în clasa pregătitoare. Se pare că există o alertă de varicelă, iar părinţii refuză să-şi mai lase copii la şcoală. Conducerea liceului a dispus, la sugestiile DSP Iaşi, ca în fiecare dimineaţă să se facă dezinfecţia clasei.

„Noi am trimis o echipă de epidemiologi la liceul respectiv. Deocamdată, noi nu am fost informaţi decât de un caz de varicelă care ar mai fi apărut acolo. Am înţeles că au lipsit mai mulţi elevi, dar nu ştim de ce”, a conchis directorul DSP Iaşi. 

Cazul va ajunge în instanţă

Decesul lui Ianis atrage atenţia asupra sistemului medical românesc. Părinţii băiatului spun că vor merge până la capăt pentru a se face dreptate. Un avocat se ocupă deja de caz. „Noi, din păcate, nu mai rezolvăm nimic, copilul nu se mai întoarce, dar să nu mai păţească cineva la fel din cauza incompetenţei nenorociţilor din sismemul medical din România“, a spus Adrian Popoaia, tatăl adoptiv al lui Ianis. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite