Planul americanilor pentru cea mai săracă regiune din ţară: şosea şi cale ferată moderne, care să lege Moldova de autostrada Via Carpathia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul susţinut de americani ar putea redesena harta autostrăzilor din România, dar şi din alte ţări vecine nouă FOTO Iniţiativa celor Trei Ţări
Proiectul susţinut de americani ar putea redesena harta autostrăzilor din România, dar şi din alte ţări vecine nouă FOTO Iniţiativa celor Trei Ţări

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Excelenţa Sa Adrian Zuckerman, a precizat, marţi, 17 noiembrie, la Iaşi, că autorităţile americane din România lucrează alături de cele româneşti pentru construirea unei şosele şi a unei căi ferate.

 Adrian Zuckerman a precizat că regiunea de Nord-Est, cea mai săracă din ţară, ar putea fi conectată cu o şosea şi o cale ferată la proiectul de infrastructură Via Carpathia. E vorba de autostrada care ar trebui să lege Marea Neagră de Marea Baltică şi care să treacă prin şapte ţări, inclusiv România.

Potrivit ambasadorului, discuţiile dintre oficialii americani şi cei români au demarat deja, la acest moment fiind căutate soluţii de finanţare ale celor două proiecte. 

“M-am întâlnit săptămâna trecută cu ministrul transporturilor să facem planuri, să vedem exact traseul pentru şosea şi traseul pentru linia ferată. Cum vorbim acum sunt grupe de la ministerul transporturilor şi ambasadă care lucrează acum şi care se uită cum să finanţeze şi să plătească pentru asta. Şi la şosea, şi cale ferată, între cele două mari lucram cu Polonia, ei o sa facă porţiunea de la Gdansk şi noi începem aici şi sper să se facă. În următorii 3-4 ani sper să fie amandouă proiecte terminate”, a spus ambasadorul.

Proiectul Via Carpathia este dezvoltat în cadrul Iniţiativei Trei Mări, care reprezintă o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică şi Neagră (Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia).

Proiectul autostrăzii a fost stabilit în cadrul unui sumimit al Iniţiativei celor Trei ţări în 2018 iar recent, oficialii americani, au anunţat că SUA susţin proiectul.

Via Carpathia ar urma să pornească din Lituania şi să traverseze Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria şi Grecia. Autostrada ar urma să plece din portul lituanian Klaipeda până în portul grec Salonic, tăind România prin partea sa de vest. Porturile Constanţa (România) şi Gdansk (Polonia) nu se află pe traseul direct al autostrăzii, dar vor fi legate de aceasta prin alte bucăţi de autostradă (Autostrada Constanţa – Bucureşti – Piteşti – Sibiu – Lugoj în cazul României).

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite