Ofensiva Iaşiului. Capitala Moldovei va fi în iunie gazda unei săptămâni creative: Moldova Film, VegFest, festival de modă

Ofensiva Iaşiului. Capitala Moldovei va fi în iunie gazda unei săptămâni creative: Moldova Film, VegFest, festival de modă

FOTO romaniancreativeweek.ro

Prima ediţie a Romanian Creative Week de la Iaşi, care va avea loc în perioada 2 - 6 iunie, propune prima ediţie a Moldova Film Festival. De asemenea, în cadrul evenimentului va avea loc şi Romanian Fashion Week, cu o tradiţie de peste 10 ani, dar şi VegFest, singurul festival vegan din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Capitala Moldovei va fi gazda unuia dintre primele mari evenimente care sunt organizate în context pandemic. Nucleul creativităţii din România se va afla la Iaşi în perioada 2 - 6 iunie, atunci când se va desfăşura prima ediţie a Romanian Creative Week. 

Într-o perioadă în care industriile sunt lovite puternic de pandemie, Romanian Creative Week îşi propune să facă un pas firesc, dar mai ales în siguranţă, pentru dezvoltarea industriilor creative autohtone, spun organizatorii. 
 
„Ideea noastră a fost că Iaşiul are nevoie de un eveniment care să genereze oportunităţi pentru tinerii care se formează la Iaşi. Să poată să-şi pună în practică proiectele, să apară în prime expoziţii, în prime manifestări, fiecare pe domeniul lui. Să apară aici, în România, să nu-i mai pierdem. Totul s-a construit în jurul unui eveniment care avea tradiţie la Iaşi - Romanian Fashion Week. Ni s-au alăturat prieteni din multe industrii creative, din muzică, din arhitectură, din film. Avem o paletă interesantă şi foarte extinsă de industrii creative”, a declarat pentru „Adevărul” Irina Schrotter, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Industriile Creative. 
 

Singurul festival vegan din România

Evenimentul propune prima ediţie a Moldova Film Festival. De asemenea, în cadrul Romanian Creative Week va avea loc şi Romanian Fashion Week, cu o tradiţie de peste 10 ani, dar şi VegFest, singurul festival vegan din România. 
 
„Evenimentul se va desfăşura pe Axa Centrală a Iaşiului. Grădinile Palatului Culturii vor fi punctul principal. Evenimente vor avea loc şi în Grădinile Palas, în interiorul Palas, pe bulevardul Ştefan cel Mari şi în sus până pe Copou. 

Ceea ce trebuie să ştie cei care vor să petreacă cinci zile în care să facă cunoştinţă cu creativitatea românească este faptul că acest eveniment va repescta absolut toate regulile impuse în acest context”, a adăugat Irina Schrotter, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Industriile Creative. 
 
Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările