Liderul clanului Corduneanu, achitat într-un dosar DNA. Un frate de-al său şi alţi interlopi, băgaţi la închisoare

Liderul clanului Corduneanu, achitat
într-un dosar DNA. Un frate de-al său şi alţi interlopi, băgaţi la închisoare

Tiberiu Cristodorescu a fost încarcerat

Mai mulţi membri ai lumii interlope din Iaşi au fost condamnaţi, joi seară, într-un dosar de corupţie instrumentat de către DNA. În schimb, liderul Cordunenilor a fost achitat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Curtea de Apel Suceava l-a achitat, ieri, pe Costel Corduneanu într-un dosar în care acesta era acuzat de favorizarea infractorului. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Vasile Călin, fratele lui Costel. În schimb, un alt frate, Gelu Corduneanu, a primit 5 ani şi 11 luni de închisoare, fiind încarcerat, la fel ca şi cămătarul Tiberiul Cristodorescu şi Silviu Gâtlan. Condamnat a fost şi Gheorghe Clapon, la 4 ani şi 6 luni de închisoare, însă acesta este fugit din ţară, fiind căutat prin interpol.

În schimb, Tiberiu Cristodorescu s-a predat aseară, încarcerat fiind şi Gelu Corduneanu, care urma să participe la nunta fratelui său, Bogdan.

„Întreaga construcţie şi hotărârile pronunţate se bazează exclusiv pe declaraţiile denunţătoarei, despre care se pot spune multe. Este o persoana recidivistă, cu antecedente penale,. şi care suferă de o boală psihică gravă, schizofrenie, care afectează discernământul. Consi­der că soluţia de condamnare este o reluare a rechizitoriului, şi nici­decum justificată de probe“, ne-a declarat Miruna Curecheriu, avocata lui Cristodorescu.

Cristodorescu, Rusu şi Clapon au fost acuzaţi de DNA de trafic de influenţă după ce ar fi primit 40.000 de euro de la o traficantă de persoane promiţându-i acesteia că vor interveni pe lângă judecători de la Curtea de Apel Iaşi pentru a o scăpa de puşcărie. La rândul lor, Costel Corduneanu şi Vasile Călin ar fi încercat să o determine pe denun­ţătoare să îşi retragă plângerea, în timp ce Gîtlan ar fi minţit în timpul audierilor. Dosarul a fost instrumentat de fostul procuror Emilian Eva, suspendat ulterior din funcţie după ce a fost reţinut pentru luare de mită.

Conform procurorilor, în perioada mai - iunie 2013, Cristodorescu şi Clapon, cu sprijinul lui Gheorghe Rusu, au pretins de la o persoană denunţătoare, judecată într-un dosar penal aflat în apel pe rolul Curţii de Apel Iaşi pentru trafic de persoane şi condamnată în primă instanţă la şapte ani de închisoare, 40.300 de euro, din care au primit în două tranşe egale 40.000 de euro. Aceştia, susţin anchetatorii, l-ar fi lăsat pe denunţător să creadă „că au influenţă asupra membrilor completului de judecată pentru a-i determina să îi înjumătăţească pedeapsa şi să îi modifice regimul din executare în suspendarea condiţionată a exe­cutării pedepsei“. Interlopii ar fi primit bani de la DNA, însă „cum­părarea“ sentinţei nu a mai avut loc.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: