Legătura dintre Statuia Libertăţii, Turnul Eiffel şi câteva construcţii mai puţin celebre din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotel Traian Iaşi / FOTO: newtrip.ro
Hotel Traian Iaşi / FOTO: newtrip.ro

Gustave Eiffel, unul dintre arhitecţii cei mai apreciaţi din istorie, şi-a pus amprenta şi în România pe câteva construcţii importante.

Construcţii mai puţin celebre româneşti au o legătură foarte strânsă cu alte construcţii, cunoscute la nivel mondial. 

Podul de la Ungheni, hotelul Traian din Iaşi sau cea mai mare piaţă agro-alimentară din Iaşi au fost ridicate după planurile aceluiaşi om, arhitectul francez Gustave Eiffel (1832 - 1923), care a proiectat Statuia Libertăţii sau Turnul Eiffel - Gustave Eiffel. 

Hotelul Traian din Iaşi este cel mai cunoscut monument din România care îi aparţine lui Gustave Eiffel, construcţia acestuia finalizându-se în 1882. Stilul arhitectural este tipic celorlalte monumente construite de Eiffel în toată lumea, adică unul aproape industrial. Hotelul Traian are numeroase ferestre, iar în prezent este iluminat spectaculos, fiind una dintre bijuteriile din centrul Iaşului. 

În clădirea hotelului au avut loc evenimente importante în istorie, precum banchetul celei de-a XXI-a aniversări a Societăţii Literare „Junimea“ (1884) sau serbarea centenarului Răscoalei lui Horia, Cloşca şi Crişan (21 octombrie 1884), la care au participat Mihai Eminescu şi Ion Creangă. De asemenea, în anul Marii Uniri, 1918, pentru o scurtă perioadă, aici a funcţionat Guvernul României.

Eiffel era deja cunoscut în zonă, după ce, în 1872, în urma unei înţelegeri româno-ruse, s-a stabilit construirea unei legături feroviare între Iaşi şi Chişinău, iar Gustave Eiffel a realizat un pod peste Prut, care avea să devină foarte important în istoria României, câţiva ani mai târziu. La 6 mai 1990, zeci de mii de români de pe ambele maluri ale Prutului au ajuns pe „Podul de flori”, sărbătorind reîntâlnirea, după jumătate de secol de înstrăinare. 

Tot Gustave Eiffel a construit la Iaşi şi cea mai mare piaţă agro-alimentară din oraş, în anul 1873, însă aceasta a fost demolată în anul 1960, după ce acoperişul a căzut, ca urmare a depunerii unui strat consistent de zăpadă. 


Vă recomandăm să citiţi şi: 

Unde s-a dus farmecul de altădată al litoralului românesc. Imagini „în oglindă” peste ani

Spionul ungur care se dădea cioban ca să culeagă informaţii din Transilvania. „Încetineala şi indecizia îi fac pe români să pară proşti“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite