Istoria care nu se uită. Constantin Ciurlău, şeful torţionarilor care au făcut linişte cu bastonul la Iaşi, în beciurile Securităţii, în decembrie '89

Istoria care nu se uită. Constantin Ciurlău, şeful torţionarilor care au făcut linişte cu bastonul la Iaşi, în beciurile Securităţii, în decembrie '89

Constantin Ciurlău, fost şef al Securităţii Iaşi între 1984 şi 1989 FOTO Ziarul de Iaşi

Ultimii torţionari de la Iaşi ai Securităţii comuniste au trăit liniştiţi după căderea regimului, deşi mărturiile celor care au avut nenorocul să fie anchetaţi în beciurile infamei instituţii indică că aceştia au dat dovadă de o cruzime inumană.

În decembrie 1989, o mână de intelectuali, grupaţi în jurul lui Ştefan Prutianu, Vasile Vicol, Cassian-Maria Spiridon, Titi Iacob sau Petrică Duşa, au încercat să organizeze o mişcare revoluţionară de amploare împotriva regimului comunist.

Unii istorici vorbesc despre evenimentele de la Iaşi, ca despre sămânţa Revoluţiei din '89. Tentativa de revoltă a fost înăbuşită însă crunt de oamenii Securităţii încă din data de 14 decembrie.

"În acea zi, au fost ridicaţi de la serviciu Vasile Vicol, Ştefan Prutianu şi Maria Cassian Spiridon pentru anchetă. Rând pe rând, i-au urmat în arest Valentin Odobescu, Ionel Săcăleanu, Aurel Ştefănachi, Titi Iacob şi Sandu Dascălu, care au primit mai apoi şi mandate, după ce Securitatea a mai trecut prin anchetă alte câteva zeci de persoane. Mijloacele de convingere ale celor arestaţi au fost bătaia cu bastonul la tălpi şi pe braţe. Între anchetatori, maiorul Matei Constantin, căpitanul Lazăr, un oarecare „Ionescu”, alături de ofiţeri din Neamţ, Vaslui şi Brăila", se arată în Caietele Revoluţiei nr 2.(40) 2012

O parte dintre aceştia au fost eliberaţi şi apoi arestaţi din nou, dimineaţa şi seara. Primul dintre cei reţinuţi, Vasile Vicol, n-a putut rezista tortorii şi a vorbit. L-au urmat, rând pe rând, şi ceilalţi colegi de detenţie. „Mă aşezau în genunchi, cu capul lipit de un fişet metalic şi mă băteau la tălpi. Cât am stat în arest m-au mutat în mai multe celule, cu diverşi «colegi», care trebuiau probabil să scoată informaţii de la mine“, a povestit pentru "Adevărul", Vasile Vicol. 

Poetul Cassian Maria Spiridon a fost unul dintre cei care au avut de suferit mult în timpul evenimentelor. Acum, la 23 de ani distanţă, încă îşi mai aduce aminte numele torţionarilor. "Erau coordonaţi de Constantin Ciurlău, şeful Securităţii de atunci. Şeful anchetatorilor era maiorul Matei, însă un căpitan din subordine, Lazăr, m-a bătut pe mine cel mai tare. El, şi un colonel Traşcă. Mi-e greu să spun ce mai fac ei astăzi. Nu ştiu. N-aş fi aflat nici numele lor dacă, după ce căzuse regimul nu mă întâlneam pe stradă, în piaţă, cu acest Traşcă. L-am tras de mânecă şi l-am pus să-mi spună cum îl chema şi pe el şi pe toţi ceilalţi din beci. Se mai afla acolo un oarecare Florinel Viziteu, care a ajuns chiar şef la Securitate în 1990. La vremea respectivă, am scris despre cum a torturat oamenii, cu mărturii, şi a fost demis", îşi aminteşte Cassian Maria-Spiridon. 

Un alt participant la revolta ratată de la Iaşi a povestit în detaliu comportamentul torţionarului Constantin Matei. "Nu, nu mi-a pus cătuşe. Acolo, la Securitate, s-a deschis o uşă electronic, am intrat şi a venit un tip pe care am aflat că îl cheamă Constantin Matei, era maior atunci. S-a uitat la mine încruntat, m-a dus într-un birou, am stat un pic acolo, pe urmă m-a dus în alt birou, unde a început ancheta. M-a pus să scriu cu majuscule ce îmi dicta el. El dicta într-un fel, eu nu eram de acord. M-a pus cu genunchii pe scaun, cu capul într-un dulap de tablă şi m-a bătut cu bastonul la tălpi şi la palme până a obosit. colegiii mei mi-au spus că pe ei nu i-au bătut. a dat în mine ca într-un animal. Mi-a tras o bătaie cruntă, dar eu nu am schiţat nici un gest, nu am urlat deloc. La un moment dat mă întreabă cum este să vrei să bei sânge de om, de ce nu am venit să colaborez cu ei, că aş fi avut tot ce-mi trebuia", a povestit Titi Iacob pentru Caietele Revoluţiei nr 2.(40) 2012. 

Singurul din grupul infamilor torţionari care a mai fost adus cu forţa "în lumina reflectoarelor" după decembrie 1989 este Constantin Ciurlău. În 2006, a dat declaraţii în legătură cu desconspirarea sa ca agent al Poliţiei Politice. Atunci declara relaxat, din poarta vilei sale construite în localitatea ieşeană Valea Lupului, că se bucură că n-a fost acuzat de poliţie politică înainte de 1984. „Nu-i acuz de nimic pe cei de la CNSAS. Au procedat conform legii. Trebuie să vă spun însă că nu am făcut nimic ilegal. Tot ce era împotriva orânduirii socialiste sau împotriva Partidului Comunist era prevăzut în Codul Penal al Republicii Socialiste România. Deci nu făceam nimic ilegal“, a răspuns colonelul în rezerva pentru Ziarul de Iaşi.

Ultimele informaţii despre Constantin Ciurlău spun că a candidat în vara anului 2012, din partea unui partid politic obscur, pentru funcţia de primar al localităţii ieşene Rediu. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările