Cum să nu plăteşti întreţinerea cu anii, dar să scapi basma curată. Ce greşeală a făcut proprietarul

Cum să nu plăteşti întreţinerea cu anii, dar să scapi basma curată. Ce greşeală a făcut proprietarul

FOTO: Andrei Luca

Chiriaşul s-a folosit de încrederea proprietarului, care nu a prelungit contractul semnat iniţial şi l-a lăsat pe acesta să locuiască în continuare în apartament.

Ştiri pe aceeaşi temă

O ieşeancă încearcă să îşi recupereze o pagubă de circa 1.000 de euro, după ce încrederea într-un chiriaş ar fi lăsat-o cu restanţe la întreţinere uriaşe. Femeia şi-a închiriat apartamentul şi a făcut un contract cu respectivul chiriaş pe o perioadă de 10 luni, cu o plată lunară de 130 de euro plus achitarea întreţinerii. 

Bărbatul a stat într-un final circa trei ani şi jumătate în acel apartament, fără a plăti însă întreţinerea. Proprietara s-a hotărât să îl notifice pentru achitarea datoriilor, însă a primit înapoi o scrisoare recomandată prin care a fost anunţată că bărbatul s-ar fi mutat din apartament. 

Ieşeanca s-a adresat instanţei, pentru recuperarea pagubelor, însă procesul nu a decurs aşa cum s-ar fi aşteptat ea. Aceasta nu a putut face dovada faptului că bărbatul a stat în chirie mai mult de 10 luni, aşa cum scria în contractul semnat de cei doi. 

„Instanţa consideră că nu s-a facut dovada faptului că prejudiciul ar avea un caracter cert. Mai exact, nu s-a probat de către reclamantă faptul că sumele de bani pretinse sunt din perioada în care pârâtul a locuit în mod efectiv, în baza unui temei contractual, în apartament şi că reclamanta a achitat cheltuielile de întreţinere pentru a putea intenta o acţiune în baza căreia să solicite obligarea pârâtului la plata sumelor achitate asociaţiei. În speţă, nu se poate stabili dacă există vreo legătură între sumele de bani achitate de reclamantă şi perioada contractuală, adică dacă reclamanta a achitat cheltuieli de întreţinere aferente perioadei în care pârâtul a locuit în apartamentul acesteia", au motivat magistraţii. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările