Caz medical unic în România: O mamă diagnosticată cu COVID-19 a născut patru copii perfect sănătoşi
0
Femeia era însărcinată în 34 de săptămâni şi prezenta, pe lângă infecţia cu noul coronavirus, trombocitopenie, cât şi defect septal atrial operat în antecedente. Aşa că intervenţia a fost una delicată, spun medicii.
Premieră medicală naţională la Iaşi. O mămă, în vârstă de 37 de ani, infectată cu noul coronavirus a născut patru băieţi perfect sănătoşi. Intervenţia a avut loc marţi, 9 martie, la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” din Iaşi.
Intervenţia a fost una delicată, spun medicii.
„Pe data de 9 martie 2021, echipa medicală a Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie “Elena Doamna” din Iaşi a rezolvat un caz în premieră pentru România: cel al unei paciente de 37 de ani, gravidă în 34 de săptămâni, cu sarcină cvadruplă. Pacienta prezenta infecţie cu SARS – CoV- 2, cu trombocitopenie, cât şi defect septal atrial operat în antecedente”, se arată într-un comunicat de presă.
Cei patru copii, toţi de sex masculin, au venit pe lume prin intermediul unei operaţii cezariene. Din fericire, totul a decurs bine şi atât mama, cât şi cei patru micuţi se simt bine.
„Echipa de medici obstetricieni, anestezişti şi neonatologi au extras prin operaţie cezariană 4 copii de sex masculin cu greutăţi între 1400 şi 1800 de grame, care s-au adaptat bine la viaţa extrauterină. Pacienta a evoluat bine din punct de vedere medical, starea ei, în acest moment, fiind una stabilă. Mama a primit cu bucurie venirea pe lume a celor 4 fii, pentru care avea deja pregătite numele. Personalul medical transmite felicitări şi multă sănătate întregii familii”, au transmis reprezentanţii maternităţii ieşene.
Vă recomandăm să citiţi şi:
COVID-19 a închis Spitalul Colentina din Capitală. Medicii se pregătesc de exod