Caseta porno misterioasă cu episcopul Huşilor. Parchetul a redeschis dosarul de act sexual cu un minor al ierarhului

Caseta porno misterioasă cu episcopul Huşilor. Parchetul a
redeschis dosarul de act sexual cu un minor al ierarhului

Corneliu Bârlădeanu alături de unul dintre preoţii care l-au şantajat, Sebastian Jitaru, aflat în prezent în puşcărie

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus redeschiderea cercetării penale împotriva fostului episcop de Huşi, Corneliu Bârlădeanu, după ce în presă a apărut informaţia că procurorilor le-ar fi lipsit o probă esenţială atunci când, în primă fază, au închis dosarul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe numele său de mirean Corneliu Onilă, fostul episcop de la Huşi va fi cercetat pentru act sexual cu un minor, procurorii urmând a stabili dacă ierarhul a întreţinut sau nu raporturi sexuale cu elevi ai Seminarului Teologic de la Huşi.

Potrivit unor surse judiciare, cercetarea nu vizează forma simplă a infracţiunii, când victima are până la 15 ani, ci pe cea pentru care pedeapsa poate ajunge până la 7 ani de închisoare şi în care victima să fi avut între 13 şi 18 ani.

Pentru ca  Onilă să poată fi pus sub acuzare în acest caz, trebuie ca procurorii să demonstreze că „a abuzat de autoritatea ori influenţa sa asupra victimei” atunci când a întreţinut raporturi sexuale, dacă a făcut-o, cu elevii seminariştii de la Huşi.

Dosarul „are numărul 697/P/2017 şi a fost redeschis pe 22 august, printr-o ordonanţă a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi confirmată de instanţă.

Motivul redeschiderii dosarului 

Surse judiciare ne-au precizat că decizia de redeschidere a dosarului i-a aparţinut aceluiaşi procuror care, în iunie 2018, l-a clasat. Investigaţia iniţială, în care procurorii ieşeni au verificat dacă fostul episcop de la Huşi a profitat sau nu de funcţia sa pentru a face sex cu elevi minori, a fost deschis la finele anului 2017, ca urmare a unui denunţ, şi clasată pe 11 iunie 2018, după ce procurorul de caz a considerat că nu are suficiente probe pentru a-l acuza pe Corneliu Onilă.

La începutul lunii august 2019, jurnaliştii „Să fie lumină” au publicat o investigaţie în care au susţinut că cel puţin o probă video care ar demonstra abuzurile sexuale ale lui Onilă nu ar fi ajuns în posesia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. 

Potrivit jurnaliştilor „Să fie lumină”, ar fi vorba de probe ridicate de DNA Iaşi într-un dosar de şantaj în care victimă a fost chiar fostul episcop, şantaj care s-ar fi realizat în baza unor filmări în care ierarhul apare în ipostaze nepotrivite, cu elevi seminarişti.

Din investigaţia citată reiese că, după ce şantajiştii episcopului au fost trimişi în judecată, şi mai apoi condamnaţi, probele video ridicate de DNA Iaşi ar fi fost, inexplicabil, puse la fişet în loc să fie trimise la Parchetul Curţii de Apel Iaşi, unde ar fi putut fi folosite ca probă.

Dosarul s-a redeschis acum tocmai pentru ca procurorii să verifice dacă sunt şi alte probe care ar putea să răstoarne prezumţia de nevinovăţie a fostului episcop. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: