Alertă de vreme severă în judeţul Iaşi. Ce măsuri au fost anunţate în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

Alertă de vreme severă în judeţul Iaşi. Ce măsuri au fost anunţate în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

Ninge abundent în Iaşi FOTO Arhivă

Reprezentanţii Prefecturii Iaşi au anunţat că au primit mai multe atenţionări meteorologice pentru următoarele ore. Iaşiul este sub avertizare cod galben.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prefectul Marian Şerbescu a anunţat că miercui după-amiază s-a întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi în şedinţă extraordinară. „Au fost discutate în amănunt problemele care pot apărea, astfel încât ele să poată fi prevenite sau cel puţin rezolvate de îndată. În următoarele 24 de ore, poleiul poate provoca dificultăţi serioase în circulaţie, iar viscolul nu este nici el de neglijat, chiar dacă nu ne aşteptăm la precipitaţii foarte puternice. Vântul poate ajunge însă, la rafală, la viteze de până la 90 km/h“, a transmis reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Potrivit acestuia, s-a „dispus instituirea permanenţei la nivelul tuturor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, precum şi luarea măsurilor necesare de către toate instituţiile cu atribuţii în domeniu pentru a se interveni rapid şi eficient, atât în ceea ce priveşte activitatea de deszăpezire, cât şi eventuale intervenţii la reţelele de utilităţi“.

Iaşiul este de miercuri, de la ora 14.00, sub avertizare meteo cod GALBEN, „fenomenele aşteptate fiind intensificarea vântului şi precipitaţii însemnate cantitativ, iniţial sub formă de lapoviţă, iar din a doua parte a nopţii, preponderent sub formă de ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 litri/mp, iar izolat vor ajunge la 30-35 litri/mp. Viteza vântului va ajunge izolat la 70-80 km/h, viscolind ninsoarea“.  Codul portocaliu va rămâne în vigoare până joi, la ora 17.00.

În cursul serii de miercuri, în municipiul Iaşi a început să ningă abundent. Dacă plecaţi la drum, puteţi suna la următoarele numere de telefon:

- pentru probleme pe drumurile naţionale: 0232.213.168 (Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi) sau 0232.219.241 (Secţia Drumuri Naţionale Iaşi)
- pentru probleme pe drumurile judeţene: 0232.255.961 (Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor)
- pentru probleme pe străzile din municipiul Iaşi: 0232.236.000
- pentru probleme legate de trotuare şi zone pietonale: 0232.270.223 (Salubris SA)
- Poliţia Locală: 0232.232.099
- pentru probleme pe calea ferată: 0232.410.636 (CFR Călători Iaşi)
- Aeroportul Iaşi: 0232.271.590
- pentru probleme legate de încălzirea în sistem centralizat: 0800.800.123 (dispecerat Veolia)
- pentru probleme legate de furnizarea apei: 0232.969 (dispecerat ApaVital)
- pentru probleme legate de furnizarea gazului metan: 0800.800.928
- pentru probleme legate de furnizarea energiei electrice: 0800.800.929
- Termoservice Iaşi: 0232.218.253 sau 0740.515.151
Dispeceratul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă poate fi apelat în permanenţă la numărul unic 112.

Potrivit oficialilor Consiliului Judeţean, „ieşenii pot urmări, în timp real, care sunt drumurile judeţene unde acţionează utilajele de deszăpezire.Sistemele GPS montate pe maşini permit localizarea în orice moment, iar activitatea acestora poate fi urmărită pe site-ul Consiliului Judeţean, www.icc.ro“. Pe drumurile judeţene intervin 36 de utilaje de deszăpezire, 18 sărăriţe, şase autogredere, şase autofreze şi şase încărcătoare frontale. „În judeţ funcţionează trei baze de deszăpezire în: Iaşi, Târgu Frumos şi Paşcani şi trei puncte de sprijin în comunele: Ţibăneşti, Răducăneni şi Vlădeni“, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi. 

Citeşte şi:
Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările