Salarii de baştani la Primăria Deva

Potrivit declaraţiilor de avere, unii funcţionari încasează, lunar, între 3.000 şi 5.000 de lei. Secretarul primăriei Deva, Laura Sârbu, e mai bine plătită decât edilul Mircia Muntean şi viceprimarii oraşului.

O ordonanţă dată de fostul Guvern a transformat directorii celor şase instituţii subordonate Consiliului Local în adevăraţi nababi. Mulţi dintre ei câştigă mai bine decât edilul oraşului. Cel mai mare salariu, potrivit declaraţiei de avere, îl are directorul economic Viorica Nicula care încasează lunar aproximativ 5.400 de lei, urmată de secretara primăriei, Laura Sârbu care câştigă aproximativ 5.000 de lei lunar.


Şi şefii celor şase servicii subordonate Primăriei Deva încasează salarii mari. Directorul Serviciului Poliţiei comunitare, Cioflica Cristian, încasează lunar aproximativ 3.000 de lei, Virgil Davidescu şeful serviciului Stare Civilă aproximativ 3.000 de lei, iar Augustin Socol director executiv în cadrul primăriei Deva trece de 3.300 de lei.


„Salariile din sistemul bugetar nu au nicio legătură cu primarul. Ele sunt stabilite şi reglementate de lege. Ştiu că există angajaţi ai Primăriei care câştigă mai mult decât mine. Unii chiar şi dublu. Dar fiecare îşi merită banii”, a declarat Mircia Muntean primarul municipiului Deva. În privinţa sporurilor, primarul devei a declarat că acestea au fost tăiate. La această dată în cadrul primăriei Deva lucrează aproximativ 400 de angajaţi dintre care 96 fac parte din aparatul de lucru al edilului Mircia Muntean. Lunar, pentru plata salariilor acestor angajaţi sunt necesare circa 12 milioane de lei.


Primarul câştigă 3.600 de lei lunar


Primarul municipiului Deva, ridică lunar de la caserie un salariu de 3.600 de lei, în timp ce cei doi viceprimari, Oprişiu Corina şi Cosmin Costa, au un salariu net de 3.200 de lei. Potrivit legii, primarul şi viceprimarul nu beneficiază de sporuri, nici măcar de sporul de vechime. În privinţa unor eventuale disponibilizări de angajaţi, edilul Devei a declarat pentru Adevărul de Seară că există mai multe ipoteze în lucru.



Nu ştiu dacă e normal să se ia bani de la mine, plătitor de taxe şi impozite.
Mircea Halga, şofer



5.000 de lei pentru un bugetar care munceşte opt ore pe zi este emult.
Petru Botaş, electrician



E o diferenţă prea mare între salariile de la stat şi cele de la privat.
Mioara Crivantu, economist


Taxele şi impozitele, neschimbate


Deşi bugetarii se plâng că le vor scădea veniturile, administraţia publică locală din reşedinţa de judeţ nu-şi va recupera banii pierduţi de pe spinarea devenilor. Taxele şi impozitele pe anul în curs rămân neschimbate. „Dările către primărie se modifică doar dacă se schimbă legislaţia, prin Hotărâre de Guvern. Având în vedere că până la ora actuală nu s-a anunţat nicio schimbare, impozitele şi taxele locale rămân aceleaşi chiar şi pentru anul 2011”, a declarat Carla Popa, şefa Serviciului de Taxe şi Impozite. A adăugat că proiectul de hotărâre care stipulează valoarea plăţilor către bugetul local, pentru anul viitor, a fost postat recent pe site-ul Primăriei Deva, pentru a fi consultat de cei interesaţi, care pot veni cu propuneri.


Situaţie similară


 Nici în municipiul Hunedoara nu se va umbla biruri. Potrivit viceprimarului Dan Robert, acestea sunt stabilite de Consiliul Local, însă în funcţie de deciziile Guvernului. „Anul acesta nu se va mări nimic, iar pentru anul viitor e prematur să vorbim la ora actuală. Impozitele şi taxele locale le stabilim noi, dar în funcţie de marja dată de executiv. Dacă, de exemplu, acesta le măreşte cu 10 la sută, noi trebuie să ne încadrăm în această valoare”, a adăugat Dan Robert.


Cifre


8 lei pe metru pătrat este taxa pentru obţinerea autorizaţiei de construire a unui chioşc în Deva.

10 lei este impozitul anual perceput de Primăria Hunedoara pentru căruţe şi scutere.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările