Investiţie în staţiunea Straja. Cum arată parcarea cu 250 de locuri de la poalele muntelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Primăria Lupeni.
Foto: Primăria Lupeni.

Turiştii care vor ajunge în staţiunea montană Straja vor avea la dispoziţie din acest an o parcare nouă, de 250 de locuri.

Noua parcare de la poalele staţiunii montane Straja a fost inaugurată.

DJ 666, centura momârlanilor. Şoseaua spectaculoasă construită în munţi care coboară în Valea Jiului VIDEO

Noua şosea din munţii Parâng. Imagini aeriene inedite cu drumul care va trece pe sub pârtii FOTO

Şoseaua care dispare în inima munţilor, în ţinutul sălbatic înconjurat de parcuri naţionale VIDEO

Are 250 de locuri, ocupă 5.526 de metri pătraţi şi a fost construită în a doua jumătate a acestui an. Investiţia a fost inaugurată în 15 noiembrie şi a fost finanţată de Consiliul Judeţean Hunedoara, în parteneriat cu Primăria Lupeni.

Staţiunea Straja a fost înfiinţată, în urmă cu două decenii, în Masivul Vâlcan, la o altitudine de 1.445 de metri, iar la poalele ei se află municipiul Lupeni, de care este conectată printr-o şosea de 10 kilometri şi printr-o telegondolă. În Straja au fost amenajate 12 pârtii de schi, fiecare fiind echipată cu instalaţie de transport pe cablu (teleschi). Pârtiile însumează aproximativ 26 kilometri.


Parcarea de la poalele muntelui. Foto: Primăria Lupeni

parcare straja foto primaria lupeni

Una dintre ele, care coboară până la poalele muntelui, are opt kilometri. Straja este vizitată în special iarna, de iubitorii de schi, însă este şi un loc istoric şi o destinaţie pentru pelerini. În Straja, unul din locurile de hotar aleTransilvaniei din 1916, în Primul Război Mondial s-au dat lupte grele pentru apărarea ţării şi au murit peste 1.500 de ostaşi români. În memoria lor au fost ridicate, pe munte, schitul Sfinţilor Constantin şi Elena şi Crucea Eroilor. Complexul turistic de la poalele pârtiilor de schi cuprinde peste 200 de cabane, case de vacanţă, pensiuni şi vile.


Parcarea de la poalele muntelui. Foto: Primăria Lupeni

parcare straja foto primaria lupeni

Vă recomandăm să citiţi şi:

Goana după aur şi cărbune a lăsat locul goanei după turişti. Cum s-au schimbat fostele centre miniere VIDEO

Unde a dispărut Baloo, vedeta staţiunii Straja. Ursul veteran nu a mai fost văzut de la începutul anului

Straja, cel mai căutat loc din Munţii Vâlcan. Splendoarea de iarnă din staţiunea numită „perla Văii Jiului“

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite