Fostul primar Ovidiu Hada a primit sentinţa finală într-un dosar de corupţie

Fostul primar Ovidiu Hada a primit sentinţa finală într-un dosar de corupţie

Ovidiu Hada.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a pronunţat sentinţa definitivă în dosarul în care fostul primar al Hunedoarei, Ovidiu Hada, a fost condamnat în decembrie 2013 la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu. Cea mai mare parte a hotărârilor date de instanţa de fond au fost menţinute în dosar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ovidiu Hada, fostul primar al Hunedoarei, împreună cu alţi patru apropiaţi ai săi, cu toţii trimişi în judecată în 2011 de Direcţia Naţională Anticorupţie, au primit soluţiile definitive.

Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a României a pronunţat sentinţa în apelurile declarate în dosarul în care au fost judecaţi Ovidiu Hada, Dan Nicolae Robert, Căpâlnă Daniela Arieta, Ţiplea Ioan şi Hada Gligor.

„Instanţa respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Hada Ovidiu Marius, Dan Nicolae Robert, Căpâlnă Daniela Arieta, Ţiplea Ioan şi Hada Gligor şi de părţile responsabile civilmente SC Pavaje Complex SRL Deva şi Asociaţia Misionar Umanitară Maranatha împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă inculpaţii Hada Ovidiu Marius, Dan Nicolae Robert, Căpâlnă Daniela Arieta, Ţiplea Ioan şi Hada Gligor şi părţile responsabile civilmente SC Pavaje Complex SRL Deva şi Asociaţia Misionar Umanitară Maranatha la plata cheltuielilor de judecată către intimata parte civilă Municipiul Hunedoara prin Consiliul Local al Municipiului Hunedoara, în cuantum de câte 707 lei”, a informat Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a României.

Rămân cu condamnările

În urma acestei decizii, definitive, fostul primar al Hunedoarei va rămâne cu condamnare de cinci ani de închisoare cu executare, pentru infracţiuni de abuz în serviciu, pronunţată în 18 decembrie 2013, de Curtea de Apel Alba Iulia. În acelaşi dosar, fostul viceprimar al Hunedoarei Robert Dan a fost condamnat la cinci ani de închisoare, pentru infracţiuni similare. De asemenea, Daniela Căpâlnă, fost şef şef serviciu buget, finanţe, contabilitate în cadrul Primăriei Hunedoara şi Ioan Ţiplea, fost inspector de specialitate la Compartimentul Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Hunedoara, au primit câte cinci ani de închisoare cu executare. Tatăl fostului primar al Hunedoarei, Gligor Hada, preşedinte al Asociaţiei Misionar Umanitare Maranatha Hunedoara, a primit o amendă penală de 15.000 de lei.

În acest dosar au fost judecaţi cinci inculpaţi. Porivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 2008 – 2009, funcţionarii fostei administraţii locale din Hunedoara, condusă la acea vreme de Ovidiu Hada, au făcut afaceri ilegale cu mai multe societăţi ale unor apropriaţi ai primarului. Prejudiciul iniţial stabilit de procurori a fost de aproximativ 700.000 de lei. Ovidiu Hada mai este condamnat la cinci ani de închisoare, într-un alt dosar pentru infracţiuni similare. El se află în detenţie din octombrie 2013.


Vă recomandăm şi:

Aleşii corupţi ai Hunedoarei. Mircia Muntean, Monica Ridzi şi Ovidiu Hada sunt condamnaţi în dosare ale DNA

Trei politicieni reprezentativi pentru judeţul Hunedoara au primit sentinţe în dosare de corupţie. Ovidiu Hada, fostul primar al Hunedoarei, va executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare, Mircia Muntean, fostul primar al Devei, a primit o sentinţă definitivă de patru ani, cu suspendare, iar deputata Monica Iacob Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare, sentinţa în cazul ei nefiind definitivă.

Ovidiu Hada a primit o veste proastă: fostul primar al Hunedoarei va rămâne cu pedeapsa de cinci ani de închisoare

Curtea de Apel Alba Iulia a respins solicitările de revizuire a sentinţei prin care Ovidiu Hada, fostul primar al Hunedoarei, şi Dan Robert, fostul viceprimar al municipiului au fost condamnaţi pentru infracţiuni de abuz în serviciu. Cei doi vor rămâne cu aceleaşi sentinţe, de cinci ani de închisoare şi doi ani de închisoare.

Ovidiu Hada s-a destăinuit din închisoare. Declaraţiile fostului primar al Hunedoarei, condamnat la cinci ani

Ovidiu Hada, fostul primar al Hunedoarei condamnat pentru infracţiuni de abuz în serviciu şi închis în Penitenciarul Bârcea Mare, şi-a făcut apariţia în spaţiul public, într-un interfviu difuzat în cadrul emisiunii „Condamnaţii”, de la postul B1 TV. Ovidiu Hada a relatat despre viaţa pe care o duce în închisoare şi despre ce aşteptări are de la justiţia din România.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: