ELEVI ROMI DE NOTA 10: Burse de merit pentru romii foarte buni la învăţătură

ELEVI ROMI DE NOTA 10: Burse de merit pentru romii foarte buni la învăţătură

Elevii romi au fost recompensaţi. Foto: D.G. Arhivă

Un număr de şapte elevi romi sunt recompensaţi cu burse de merit pentru notele pe care le-au luat în cel de-al doilea semestru al anului şcolar 2009-2010. Cea mai mare medie a fost revendicată de Marcel Cosmin Pişta, care a avut 10 pe linie.

Cosmin Pişta, elevul de nota 10,  este înscris în clasa a VIII-a la Şcoala „Dr. Aurel Vlad”  din municipiul Orăştie. A fost urmat de Florina Jurca, din clasa a VIII-a de la Şcoala Nr. 2 din Petroşani, care a avut media 9,79 şi de Irina Andreea Buică, din clasa a VIII-a de la Şcoala Nr. 2 din Lupeni, cu media 9, 35. Următoarele patru locuri au fost ocupate de Cristian Lenghel, Maria Lenghel, Emanuel Căldărar şi Alexandru Curelea.

Copiii romi care nu sunt buni prieteni cu manualele au beneficiat de burse sociale. În total, s-au acordat 28 de burse sociale. Acordarea burselor de merit şi sociale a avut în vedere rezultatele la învăţătură, prezenţa la şcoală, media la purtare şi venitul pe membru de familie.

VEZI AICI LISTA CU TOŢI ELEVII ROMI CARE PRIMESC BURSE

Elevii au beneficiat de burse prin intermediul unui proiect cofinanţat din Fondul Social European, în cadrul programului „Educaţia copiilor romi- calea spre un loc de muncă stabil”.

Iniţial, Inspectoratul Şcolar Judeţean a primit un număr de 36 de dosare din partea elevilor romi. Un şcolar a fost respins pentru că cererea sa a depăşit termenul limită de înregistrare al dosarelor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările