Poveste crudă din iadul roşu. Torturat în închisorile comuniste şi lipsit de pensie pentru că a fost profesor de teologie

Fotografia din cazier a profesorului Ioan Ghe Savin (1951). SURSA FOTO Dosarul de Securitate

Povestea dramatică a profesorului Ioan Ghe. Savin, unul dintre cei mai importanţi teologi ai României. Numele lui a fost pur şi simplu interzis în perioada comunistă. Născut în satul Jorăşti, judeţul Galaţi, a fost profesor la Universităţile din Bucureşti şi Chişinău, doctor în teologie la Heidelberg şi autor a zeci de cărţi. A murit în mizerie, după ce comuniştii l-au lăsat fără pensie şi fără dreptul de a publica ceea ce scria.

Profesorul Ioan Ghe. Savin s-a născut în familia preotului Gheorghe Savin (paroh al bisericii „Sfinţii Împăraţi“ din comuna Jorăşti, judeţul Galaţi), la 19 decembrie 1885. Părintele Gheorghe a avut 13 copii, dar numai doi băieţi au supravieţuit, Ioan şi fratele lui Petre, amândoi orientându-se spre teologie. Petre a devenit un preot respectat, cu numeroase funcţii în Biserică, promotor al valorilor folclorului românesc.

Chiar din primii ani de studii la Iaşi, la Seminarul „Veniamin Costachi”, Ioan se remarcă ca un bun cunoscător al istoriei, participând la un concurs naţional, obţine premiul I.

Cu începere din 1905 urmează cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii din Bucureşti. În 1910 îşi ia licenţa în teologie şi la propunerea profesorului său Ioan Mihălcescu (viitorul mitropolit Irineu al Moldovei), e trimis ca bursier în Germania, la Berlin şi Heidelberg (1910-1915) unde studiază aprofundat istoria filosofiei, logica, psihologia, istoria valorilor şi pedagogia.

Tânărul savant este atras de faima marilor profesori Wilhelm Windelband şi Ernst Troeltsch de la Heidelberg. Sub îndrumarea celui de-al doilea îşi va pregăti şi teza de doctorat intitulată „Die Religions inhalte eines Systems der Werte“.

Ajunge în Guvernul României

În 1915 revine în ţară. Cum Primul Război Mondial deja începuse, iar România se pregătea să intre la rându-i în conflict, Ioan Gh. Savin este încorporat imediat şi, după finalizarea cursurilor şcolii de ofiţeri, trimis pe front. În primăvara anului 1918, după Pacea de la Bucureşti şi revenirea Basarabiei în hotarele României, este trimis la Bolgrad, unde este numit profesor de română şi germană la liceul din oraş.

În anul 1920 este chemat la Bucureşti, fiind numit inspector general la Ministerul Cultelor condus de Octavian Goga. Ioan Gh. Savin devine un apropiat al marelui poet transformat în om politic, evoluţia teologului în diverse demnităţi de stat fiind legată în cea mai mare parte de evoluţia politică a lui Goga.

Astfel, în 1937, în momentul în care Octavian Goga a devenit prim-ministru, profesorul Savin a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale. Fără a fi un militant, Ioan Gh. Savin intră în sfera de influenţă a Partidului Naţional Creştin, condus de Octavian Goga şi A. C. Cuza. S-a menţinut însă departe de antisemitismul lui A. C. Cuza, după cum a respins şi „arhanghelismul“ Mişcării Legionare, considerând cele două doctrine ca aflându-se în afara învăţăturii creştine.

Pe plan profesional, Ioan Gh. Savin devine profesor de apologetică la Facultatea de Teologie din Chişinău, încheindu-şi cariera didactică la Bucureşti, de unde este pensionat forţat în 1948.

I se pun în faţă, ca argumente ale concedierii, scrierea câtorva cărţi care au trezit furia bolşevicilor ajunşi la putere: „Bolşevism şi creştinism”, „Bolşevismul şi religia” şi „Antihrist”.

Arestat, schingiuit, închis, lăsat fără pensie

La 5 mai 1950 este arestat şi închis, fără a fi judecat, timp de cinci ani la Sighet, închisoarea demnitarilor, „pentru activitate intensă împotriva mişcării muncitoreşti”. Vina principală pentru care a ajuns la Sighet a fost aceea că a făcut parte din cabinetul „fascist“ al lui Octavian Goga, contribuind prin aceasta la „dezastrul ţării“.

Drept circumstanţe agravante i s-au imputat o serie de articole în care profesorul denunţa ateismul comunist, acestea fiind considerate incitări la luptă împotriva intereselor clasei muncitoare.

Citește și: Cine a fost Maromet, torţionarul înspăimântător pomenit în faimosul cântec de puşcărie „La Chilia-n port“

Memorialul Durerii din Sighet. Lanţuri şi cătuşe folosite pentru deţinuţii politic. FOTO Adevărul

La 6 iulie 1955 a fost eliberat din închisoare, însă ieşirea din închisoare n-a însemnat şi revenirea la viaţa normală. Abia în 1962 a primit dreptul să publice un articol în revista Studii Teologice, dar să-l publice sub numele fratelui său şi abia în anii după 1970 i s-a permis să publice cu numele lui.

Profesorul Savin a continuat să fie urmărit de Securitate tot restul vieţii, agenţii poliţiei secrete constatând cu satisfacţie, în sute de note infromative, „cuminţirea“ celui urmărit.

În 1962, la 1 mai, i s-a refuzat până şi dreptul la pensia socială, care însemna o condamnare la viaţă mizeră. Motivaţia notată pe decizia transmisă savantului este uluitoare: „Ca profesor de teologie a combătut materialismul istoric, baza ideologică a guvernării democratice de astăzi a ţării”, după cum scria, într-o carte despre viaţa profesorului, nepotul său Aurel Savin.

În ultimii ani de viaţă, Ioan Ghe Savin a avut din nou ocazia să-şi publice în revistele bisericeşti (cum ar fi Revista de Studii Teologice, Biserica Ortodoxă Română, Viitorul, Mitropolia Olteniei) rodul cercetărilor, trecând la cele veşnice pe 22 februarie 1973, la o vârstă respectabilă.

A fost mentor al mitropolitului Antonie Plămădeală

Printre sutele de teologi de renume care au fost discipoli ai lui Ioan Ghe Savin s-a numărat şi IPS Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului, care a reuşit, după Revoluţie, să prefaţeze şi să tipărească două volume din opera fostului său profesor: Mistica apuseană (Sibiu, 1996) şi Mistica şi ascetica ortodoxă (Sibiu, 1996).

„Erau profesori care ţineau numai lecţii. Profesorii mari, însă, ţineau prelegeri. Acestea erau solemne, inedite, şi asistenţa se compunea nu numai din studenţii anului respectiv ci, după valoarea profesorului, prelegerile erau urmărite de studenţi din toţi anii, studenţi de la alte facultăţi şi chiar de public. Pe vremea aceea amfiteatrele erau deschise şi publicului. Aşa se petreceau lucrurile la prelegerile lui Nichifor Crainic, ale lui Ioan Gh. Savin, ale părintelui Ioan G. Coman şi, bineînţeles, ale părintelui Dumitru Stăniloae după ce s-a mutat de la Sibiu la Bucureşti”. (IPS Antonie Plămădeală, în Cuvântul înainte la „Mistica apuseană”).

Adversar al francmasoneriei

Ioan Gh. Savin a scris împotriva asocierii creştinismului cu francmasoneria, teosofia, spiritismul, ocultismul şi alte mode spirituale ale epocii, apărând „marea dogmă şi marea minune a Întrupării şi a Răscumpărării“ pe care aceste curente o puneau sub semnul întrebării.

Citește și: Povestea torţionarului psihopat care a transformat în abatoare de deţinuţi politic închisorile din Galaţi şi Gherla. De ce tortura bestia, cu precădere, preoţi

„Acest amestec între magie şi religie, între Dumnezeu şi Lucifer, între Simon Magul şi Hristos, între puterea demonică şi bunătatea divină, nu înseamnă decât cea mai completă renegare a creştinismului. E apostazie directă. E separarea de Hristos şi Biserica Lui“, scria profesorul Savin.