O familie de români a semănat teroare într-un spital din Italia. Medici bătuţi şi o asistentă cu coastele fracturate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Activitatea camerei de gardă din Ragusa a fost blocată aseară timp de o oră FOTO stiridiaspora.ro
Activitatea camerei de gardă din Ragusa a fost blocată aseară timp de o oră FOTO stiridiaspora.ro

Carabinierii din oraşul Italian Vittoria au intervenit noaptea trecută la un spital din regiunea Ragusa, unde doi români au provocat un scandal monstru. Aceştia ceruseră ca o rudă să fie tratată cu prioritate, iar când li s-a cerut să se calmeze, au luat la bătaie personalul din camera de gardă şi au distrus sala de aşteptare.

Doi români sunt protagoniştii unui incident violent care a avut loc noaptea trecută în camera de gardă a spitalului din regiunea italiană Ragusa. Aceştia au venit la Urgenţe cu o rudă şi au refuzat să îşi aştepte rândul în sala de aşteptare. Un bărbat de 43 de ani şi fiul său de 15 ani au sărit la bătaie la personalul medical, iar în câteva minute au devastat camera de gardă.

Doi medici au fost bătuţi cu bestialitate şi vor avea nevoie de 15 zile de îngrijiri medicale pentru a-şi reveni. O asistentă medicală s-a ales cu două coaste fracturate în urma loviturilor şi a fost internată în spital, medicii estimând că are nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale.

Nu a fost suficient pentru cei doi români. Aceştia au distrus şi sala de aşteptare a spitalului şi au aruncat scaunele pe jos. A fost nevoie de intervenţia carabinierilor din oraşul Vittoria pentru restabilirea ordinii. Românul de 43 de ani va fi judecat pentru vătămarea corporală gravă a unui funcţionar public şi ameninţare. Şi fiul său de 15 ani va fi pus sub acuzare pentru aceleaşi infracţiuni, acesta urmând să fie judecat de un Tribunal pentru minori din Catania.

„Aceşti huligani nu au nimic de pierdut”

Directorul spitalului din Ragusa spune că incidentul este de neiertat, mai ales în perioada pe care o traversăm.    

„Un atac în camera de urgenţă este necivilizat oricum, dar dacă este comis de străini cu antecedente penale, infractori cunoscuţi de poliţie, este şi mai rău. Din păcate, este şi previzibil, ceea ce face ca evenimentul să fie şi mai insuportabil. Oamenii care lucrează deja sub presiune, cum ar fi lucrătorii din domeniul sănătăţii, trebuie să se teamă acum şi de cei pe care încearcă să-i salveze şi de familiile lor”, a declarat Angelo Aliquò, directorul general al Unităţii Regionale de Sănătate 7 din Ragusa.

Angelo Aliquò detaliază problemele pe care autorităţile italiene le au de ani de zile cu unii dintre compatrioţii noştri.

„Episodul care a avut loc aseară la Urgenţe la Vittoria este emblematic. Aceşti huligani oribili care au atacat şi au bătut medicii şi asistenta nu au nimic de pierdut, au drepturi ca oricare dintre noi, dar nu par să fie obligaţi să respecte regulile noastre de civilizaţie. Fură, sunt arestaţi şi apoi eliberaţi, bat, sunt arestaţi şi apoi eliberaţi din nou, uneori chiar înainte ca poliţia şi carabinierii să îşi termine actele. Sistemul nostru nu favorizează siguranţa personalului medical, a forţelor de ordine sau a cetăţenilor (noaptea trecută, camera de urgenţă a fost blocată timp de peste o oră). Nu ar trebui să ajungem la astfel de situaţii pentru a înţelege că cetăţenii trebuie să fie protejaţi şi că securitatea în zonă trebuie să fie sporită. Să ne dăm seama că forţele de poliţie sunt insuficiente ca număr”, mai spune directorul spitalului din Ragusa, citat de La Sicilia.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Conflict între doi bărbaţi, după o şicanare în trafic, în Bucureşti. Cei doi s-au agresat reciproc

Elevii seminarişti care au ucis un om după banchetul de absolvire au fost achitaţi

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite