Laptopuri cadou şi locuri speciale pentru absolvenţii din mediul rural, la Universitatea din Galaţi

Laptopuri cadou şi locuri speciale pentru absolvenţii din
mediul rural, la Universitatea din Galaţi

În premieră, la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi au fost prevăzute locuri speciale pentru absolvenţi cu diplomă de bacalaureat proveniţi din sistemul de protecţie socială şi pentru absolvenţi de licee situate în mediul rural.

Universitatea Dunărea de Jos anunţă că, pentru prima dată, în acest an, au fost prevăzute locuri speciale pentru absolvenţi cu diplomă de bacalaureat proveniţi din sistemul de protecţie socială (10) şi pentru absolvenţi de licee situate în mediul rural (44).  
 
În plus, dacă vor opta pentru una din cele 14 facultăţi de la UDJG, ei vor primi un kit al studentului, care conţine un rucsac, rechizite şi, foarte important, un laptop. 
 
Pentru admiterea din acest, universitatea gălăţeană a pus la bătaie 1.540 de locuri bugetate la licenţă, din care cele mai multe merg către facultatea cea mai căutată de la UDJG şi anume cea de Medicină şi Farmacie (263). 

Pe locurile următoare se situează Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică (203) şi Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (197).

Facultatea de Arhitectură Navală, unică în ţară, are pregătite anul acesta 85 de locuri la buget, iar Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor va scoate, la admiterea din vară, 64 de locuri bugetate. Sub 100 de locuri bugetate sunt la Litere, Ştiinţe şi Mediu, Drept şi Facultatea de Arte. Cifra locurilor cu taxă de la UDJG este de aproape 2000.

Calendarul admiterii

Admiterea din luna iulie se desfăşoară în două etape: prima are loc în perioada 5-20 iulie şi constă în înscrierea candidaţilor online (excepţie o constituie facultăţile la care se susţin probe) şi 12-20 iulie 2021 înscrieri face to face la centrele special amenajate din cadrul facultăţilor. 

Candidaţii declaraţi ADMIŞI în data de 21 iulie trebuie să depună diploma de bacalaureat în original, până la data de 25 iulie, ora 10.00. Facultatea de Medicină şi Farmacie are un calendar propriu. Astfel:  etapa I se desfăşoară în perioada 5-31 iulie, iar a doua etapă durează până pe 2 august. Data limită de depunere a diplomei de bacalaureat în original, pentru confirmarea locului, este 31 iulie, ora 10:00.

Examen doar la  Facultatea de Medicină şi Farmacie

La Facultăţile de Arte, Educaţie Fizică şi Sport şi Istorie, Filosofie şi Teologie (domeniile: Teologie, Arte vizuale) dar şi la Transfrontalieră (specializarea Educaţie fizică şi sport) se susţin probe eliminatorii. Calendarul şi descrierea acestora sunt disponibile pe www.admitere.ugal.ro. În general, şi anul acesta admiterea se face pe bază de dosar, ponderea mediei de bacalaureat oscilând între 50 şi 100%, în funcţie de specificul facultăţilor. 

Probe de examen se organizează doar la Facultatea de Medicină şi Farmacie. Calendarul acestora este următorul: pe 24 iulie 2021 candidaţii vor susţine un test grilă cu 100 de întrebări pentru specializările: Farmacie, Asistenţă medicală generală, Moaşe, Tehnică dentară, iar pe 25 iulie 2021 un test grilă cu 100 de întrebări pentru specializările Medicină şi Medicină dentară.

Pot fi admişi în învăţământul superior fără concurs de admitere la studii universitare de licenţă, în cadrul numărului de locuri disponibile, pentru locurile subvenţionate de la bugetul de stat, olimpicii cu performanţe recunoscute la concursurile internaţionale, precum şi absolvenţii de liceu care au obţinut distincţii la olimpiadele şcolare, concursuri artistice sau sportive la nivel naţional sau internaţional.

Pe perioada admiterii, candidaţilor le este oferită posibilitatea de cazare în Căminul studenţesc H din Complexul Studenţesc „AL. I. CUZA” - Strada Domnească nr. 115, atât în timpul desfăşurării înscrierii, cât şi în perioada probelor de concurs.

Vă recomandăm şi: 

 

Cum a ajuns motorul submarinului „Rechinul”, unul dintre primele submersibile ale Marinei române, obiect de studiu pentru viitorii ingineri

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările