Importanţa privirii în ochi a interlocutorului. Ce transmit cei care evită contactul vizual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO digi24.ro
FOTO digi24.ro

Vederea este cel mai important dintre cele cinci simţuri, iar 70% din informaţiile din exterior sunt recepţionate de sistemul nervos prin intermediul ochilor. Puţini sunt însă cei care acordă o minimă atenţie informaţiilor pe care le transmit vizual celor cu care vorbesc.

Un element căruia mulţi nu îi dau importanţă este modul în care ne-am obişnuit să îi privim pe cei cu care interacţionăm. Specialiştii spun că persoanele care îi privesc în ochi pe cei cu care vorbesc sunt realizaţi mult mai bine pe plan profesional, dar şi familial.

De asemenea, sunt mult mai apreciaţi şi în mediul social. Explicaţia este simplă. O persoană care ezită să te privească în ochi transmite semnalul că are ceva de ascuns sau nu este sigură pe ea, iar asta face să fie evitată de mulţi din cei cu care interacţionează.

Limbajul ochilor

Există chiar şi ceea ce specialiştii numesc limbajul ochilor. ”De foarte multe ori, când gura tace, ochii vorbesc. Nu întâmplător se spune despre ochi că sunt oglinda sufletului şi că nu mint niciodată. Mişcarea ochilor oferă informaţii importante despre cum gândeşte o persoană, pentru că ne oglindesc gândurile şi emoţiile”, explică psihologul Stelian Chivu.

Privirea are puterea de-a atrage sau, dimpotrivă, de a respinge, de a vindeca sau îmbolnăvi, de a acuza sau proteja, de a iubi sau îndepărta. Unii dintre noi suferă de ceea ce specialiştii numesc sindromul ochilor săraci. Privirea acestor persoane poate ascunde timiditate, anxietate, stres sau chiar faptul că suferă de o boală.

”Este important să avem chiar un antrenament al privitului, astfel încât, ori de câte ori vorbim cu cineva, să o facem la modul conştient. Şi asta pentru că, de cele mai multe ori, ochii transmit informaţii din subconştient şi din zona emoţională”, spune psihologul Stelian Chivu.

Practic, majoritatea dintre noi nu reuşesc decât într-o mică măsură să-şi controleze mişcarea globilor oculari atunci când discută cu o altă persoană. Ochii ocupă locul al doilea după creier ca şi complexitate, ţinând cont că vederea este cel mai important dintre cele cinci simţuri.

”Mai mult de 70% din informaţiile din exterior recepţionate de sistemul nervos aparţin vederii. Iată de ce o persoană cu o vitalitate bună va avea ochii sclipitori, plini de lumină, iar o persoană îndrăgostită, tristă, bucuroasă sau furioasă va transmite prin ochi aceste stări”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Cum îi „citim” pe cei cu care vorbim

În egală măsură, persoanele echilibrate emoţional şi mental transmit aceste stări prin privire. Practic, ochii sunt asemeni unei cărţi, ce poate fi citită dacă ştii cum să faci acest lucru. Prezentăm mai jos semnificaţia mişcărilor globilor oculari, astfel încât să înţelegem mai bine ce gândesc şi simt cei cu care vorbim.

Când cineva priveşte spre stânga sus, îşi accesează amintirile, în timp ce o privire orientată către stânga lateral le deschide uşa către amintirile auditive. Dacă o persoană priveşte spre stânga jos, are un dialog cu sine însăşi, iar când are privirea spre dreapta sus, accesează imagini în dinamică, în construcţie, ca o poveste ce urmează să fie spusă.

”Aceste imagini pot fi constructive, dar şi distructive. Dacă cineva priveşte dreapta lateral, este un auditiv imaginat. De pildă, aude susurul apei unui râu de munte, foşnetul frunzelor dintr-o pădure, după ce anterior şi le imaginase. Este o abilitate întâlnită, de regulă, la marii compozitori”, explică psihologul Stelian Chivu.

Înţelegere şi acceptare

Când privirea este orientată spre dreapta jos, accesăm zona kinestezică, tactilă, iar specialiştii spun despre aceste persoane că sunt extrem de ancorate în zona emoţională. Ochii care privesc în centru jos trădează supărarea şi nevoia de energie, de vital.

”Când privim în ochii celuilalt, este necesar să avem o atitudine de comunicare paşnică, de iubire, înţelegere şi acceptare. Este important să înţelegem că ochii transmit foarte multe informaţii, iar cei care au un antrenament în acest sens, vor comunica exact gândurile şi stările pe care doresc să le transmită, şi nu ceva preluat din subconştient”, spune psihologul Stelian Chivu.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Psiholog: „În noi stă puterea de a ne sabota sau vindeca“. Care sunt cuvintele antidot al eşecului

Cum ne influenţează ADN-ul gândurile şi emoţiile. Cea mai puternică stare care vindecă şi bolile fizice

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite