Cum se joacă de-a spionul internaţional un medic român. De ani de zile, foloseşte ilegal ştampila şi însemnele SRI şi CIA

Cum se joacă de-a spionul internaţional un medic român. De ani de zile, foloseşte ilegal ştampila şi însemnele SRI şi CIA

Adrian Tatu la festivităţile din iulie 2017, de la Mărăşeşti FOTO Facebook/ Adrian Tatu

Un gălăţean transmite prin poştă, pe internet, dar lipeşte şi pe stâlpi tot felul de documente bizare despre presupuse comploturi puse la cale de Uniunea Europeană împotriva României. Se numeşte Adrian Tatu, este medic şi foloseşte, pe lângă o ştampilă despre care spune că ar aparţine SRI (al cărui colaborator oficial se declară), şi însemnele unor instituţii similare din străinătate, cum ar fi CIA, Mossad, MI5.

Ştiri pe aceeaşi temă

În plină eră informatică, un român a pornit un adevărat război cu Uniunea Europeană (UE) şi cu autorităţile, pe care le acuză de „genocid”, „complot” şi multe alte rele. În vizorul lui Adrian Tatu din Galaţi, au intrat şi Mugur Isărescu, dar şi o serie de alte instituţii ale statului român, care sunt acuzate de „trădare” şi ameninţate cu serviciile secrete americane, israeliene sau britanice.

Gălăţeanul distribuie pe internet sau lipeşte pe stâlpii din oraşul Galaţi un soi de documente care poartă pe ele antetele şi însemnele Serviciului Român de Informaţii (SRI), CIA (serviciile secrete SUA), Mossad (serviciile secrete israeliene) şi multe altele. În ele se fac acuzaţii grave la adresa UE (acuzată de „genocidul” a un milion de români şi de păgubirea României cu o sumă uriaşă, de ordinul zecilor de miliarde de dolari), adresa BNR (acuzată că a făcut praf sistemul financiar şi a numeroase alte instituţii şi persoane de rang înalt din UE.

Pentru a fi şi mai convingător, Tatu foloseşte şi două ştampile. Una dintre acestea pare să fie a SRI, însă este uşor modificată pentru a introduce în interiorul amprentei ei sintagma „Adrian Tatu, colaborator SRI”, iar cealaltă foloseşte sigla CIA, având în faţa sintagmei „Central Intelligence Agency” cuvântul „Royal”.
 

Omul de la SRI, CIA, Mossad şi ce-o mai fi

Adrian Tatu are 49 de ani, este gălăţean şi, potrivit propriilor afirmaţii (datele sunt făcute publice şi în profilul de pe pagina de Facebook ce-i aparţine şi pe un alt cont, pe numele Ava Avram, pe care tot el în controlează) este medic primar şi fost ofiţer superior de Armată.


Aşa arată descrierea lui Adrian Tatu, pe pagina proprie de Facebook FOTO Costel Crângan

Adrian Tatu spune pe Facebook că a absolvit o facultate de medicină, încă nu şi-a practicat meseria timp de mai mulţi ani, din mai multe motive. Se pare că la mijloc ar fi vorba de o tragedie de familie, la care se adaugă şi o serie de conflicte cu autorităţile statului. În 2006 a incendiat drapelul UE în centrul Timişoarei, fiind reţinut şi anchetat, iar în 2008 a repetat gestul cu drapelul României, la Arcul de Triumf din Bucureşti, alegându-se cu un dosar penal.

De asemenea, mai multe instituţii din Galaţi ne-au confirmat că Adrian Tatu le-a trimis sute de sesizări scrise legate de cauze ce ţin de intrarea României în EU, de drepturile şi libertările fundamentale şi de alte chestiuni de ordin personal (cum ar fi solicitările multiple pentru ca drapelul UE să nu mai fie arborat). Printre altele, el a cerut să i se aprobe să protesteze pentru condiţii mai bune în penitenciare, pentru ieşirea României din UE samd.


Afiş lipit prin oraş de Adrian Tatu FOTO Costel Crângan

Unele dintre aceste sesizări au fost postate şi pe Facebook, pe contul personal al medicului, fiind semnate fie în nume propriu, fie în numele ONG-urilor „Asociaţia pentru Dezvoltarea Organizată a României” şi „Frontul Revoluţionar Creştin Unit al României”, cu ştampile ce par alea acestor entităţi.

Interesant este că o parte dintre documente poartă o ştampilă ce seamănă izbitor cu cea a Serviciului Român de Informaţii (SRI), având exact aceleaşi elemente cu cele ale ştampilei oficiale a instituţii, la care este adăugată sintagma „Adrian Tatu, colaborator SRI”.

Afiş lipit prin oraş de Adrian Tatu FOTO Costel Crângan

Pe alte documente, Adrian Tatu aplică o altă ştampilă, ce pare să aparţină CIA (celebra agenţie americană), însă înainte de denumirea „Central Intelligence Agency” este adăugat cuvântul „Royal”. De asemenea, în antetele hârtiilor apar siglele unor instituţii precum SRI, Ambasada SUA sau CIA (USA).

SRI evită să comenteze situaţia

Având în vedere faptul că Adrian Tatu foloseşte însemnele Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi îşi asumă şi calitatea de colaborator oficial al instituţiei, am încercat să aflăm ce părere are SRI despre situaţia creată.

În acest sens, în cursul lunii mai a anului 2017 am formulat o solicitare de informaţii, în care ceream să ni se răspundă punctul la câteva întrebări legate de legalitatea demersurilor şi documentelor promovate de Adrian Tatu. La scurt timp, ni s-a confirmat primirea mesajului şi, prin persoana purtătorului de cuvânt, ni s-a confirmat că vom primă răspunsurile în termenul legal, deşi am revenit la expirarea termenului prevăzut de Legea 544/2001 pentru a reaminti SRI că nu ne-a răspuns încă. De atunci, nu am mai primit nicio reacţie din partea instituţiei.

Iată, mai jos, documentul semnat şi distribuit de Adrian Tatu în numele SRI şi cu ştampila instituţiei.


Angajat la... Mossad

În acest moment, dr Tatu este angajatul unei firme private care-i aparţine (se numeşte Royal Mossad Medical SRI SRL) şi este în încercarea de a prelua un portofoliu de pacienţi din comuna gălăţeană Iveşti, care a fost până de curând la medicul de familie Cristina Logigan (mutată definitiv în Franţa acum trei luni).

Pentru a putea încheia un contract valabil cu Casa de Asigurări de Sănătate are nevoie de un spaţiu adecvat (asigurat deja de primărie, după cum a confirmat primarul Cornel Hamza), dar şi de avizele necesare de la Direcţia de Sănătate Publică şi de la Colegiul Medicilor. De altfel, la Casa de Asigurări de Sănătate a fost depusă acum câteva zile o notificare semnată de Adrian Tatu, prin care instituţia este informată că petentul va da în judecată toate instituţiile statului deoarece Colegiul Medicilor i-a refuzat avizul pentru a deschide cabinetul de la Iveşti.

Preşedintele Colegiului Medicilor Galaţi nu a putut fi contactat pentru a confirma sau infirma afirmaţiile lui Adrian Tatu, în schimb primarul de la Iveşti, Cornel Hamza, ne-a confirmat că există nişte probleme.

„Este adevărat că la noi în comună este nevoie de un medic de familie, mai ales pentru comunitatea de romi săraci. Doctoriţa Logigan a plecat definitiv în Franţa, iar pentru continuarea activităţii mi l-a prezentat pe doctorul Tatu. Eu i-am dat dispensarul pe mână, am încheiat un contract, dar de restul avizelor nu mă ocup eu, ci autorităţile sanitare. Dacă nu primeşte avizele, vom rezilia contractul”, ne-a spus primarul.

Am încercat să lămurim situaţia şi cu Adrian Tatu, însă acesta nu ne-a răspuns la mesajul trimis pe contul său de Facebook (singurul contact pe care-l avem), în urmă cu câteva săptămâni, în care îl rugam să precizeze dacă este adevărat că este colaborator al SRI şi, eventual, în ce constă colaborarea, cum este dovedită şi cine i-a permis să vorbească în numele instituţiei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările