Cei doi ucigaşi ai taximetristului gălăţean au primit mandate de arestare

Cei doi ucigaşi ai taximetristului gălăţean au primit mandate de arestare

Cei doi criminali au primit mandate de arestare pentru 29 de zile Foto: Adevarul

Criminalii n-au pregetat să-l arunce într-o fântănă pe Valentin Andrieş, încă viu, pentru a-i lua autoturismul pe care lucra precum şi suma de 150 de lei. Urmează ca judecătorii să hotărască pedepsele care li se cuvin.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Pe numele lui Gelu Chiriac (recidivist, recent eliberat din închisoare)  şi Costache Guzgă, tinerii care l-au ucis pe taximetristul Valentin Andrieş, au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Cei doi criminali sunt învinuiţi de comiterea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie. Gelu Chiriac este acuzat şi de conducerea fără permis a autoturismului pentru care a ucis.

Vă reamintim că, luni seara, lui Valentin Andrieş, în vârstă de 59 de ani, taximetrist la o firmă de profil din municipiul Galaţi, i s-a solicitat, telefonic, să facă o cursă în afara oraşului, până în comuna Cudalbi.

Colegii săi au declarat că, după aproximativ două ore, n-au mai reuşit să-l contacteze  întrucât telefonul mobil pe care îl avea asupra sa fusese închis. De atunci, nu s-a mai ştiut nimic despre el până vineri dimineaţă..

După ce, marţi 27 noiembrie, familia şi colegii taximetristului i-au anunţat dispariţia, poliţiştii Compartimentul Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au dat în urmărire naţională.
Chiriac şi Guzgă au fost prinşi după ce taxiul a fost urmărit de poliţişti pe câmp,  iar aceştia au fost nevoiţi să facă uz de armă trăgând focuri de avertisment.
La audieri, cei doi criminali au declarat că l-au imobilizat pe taximetrist, l-au legat de mâini şi picioare şi apoi l-au aruncat în portbagajul maşinii. În cele din urmă, au decis să scape de el ca să poată vinde maşina la un centru de colectare a fierului vechi. L-au omorât pe taximetrist aruncându-l încă viu într-o fântână cu adâncimea de 25 de metri, din apropierea comunei Cudalbi.

De la tragica întâmplare, taximetriştii gălăţeni şi-au lipit pe geamurile maşinilor fotografia colegului lor ucis. Aceştia spun că sunt speriaţi şi preferă să refuze cursele în afara oraşului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările