Cazul revoltător al femeii violate de propriul fiu. Cum i-a refuzat instanţa dreptul de a fi apărată

Cazul revoltător al
femeii violate de propriul fiu. Cum i-a refuzat instanţa dreptul de a fi apărată

Foto: arhivă Adevărul

O femeie a depus mai multe sesizări la Poliţie după ce a fost agresată şi ameninţată constant de către fiul său. Chiar Parchetul a depus în instanţă o solicitare pentru emiterea unui ordin de protecţie împotriva agresorului, dar judecătorii au respins cererea.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor l-a trimis în judecată pe Doru Tigheciu, un gălăţean care şi-a violat propria mamă. Instanţa urmează să stabilească un prim termen în dosar ca să analizeze legalitatea efectuării urmării penale şi a rechizitoriului.

Femeia era agresată şi ameninţată constant de cel căruia îi dăduse viaţă şi din acest motiv procurorii au depus o cerere în instanţă pentru emiterea unui ordin de protecţie împotriva individului.

Pe 26 iunie 2020, Judecătoria Târgu Bujor a respins cererea Parchetului, încurajându-l astfel şi mai mult pe bărbat să continuie agresiunile asupra mamei sale. Ulterior, individul a făcut ceea ce puţini pot concepe: şi-a violat mama.

Abia după consumarea faptei, judecătorii au stabilit că bărbatul prezenta pericol social şi l-au arestat preventiv. Individul nu pare să fi înţeles nici acum gravitatea faptei pe care a comis-o, dovadă că a cerut de două ori înlocuirea arestării cu măsura controlului judiciar pe motiv că nu ar reprezenta un pericol public.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Crimă înfiorătoare. O femeie a fost violată şi înecată de doi tineri, care au încercat astfel să ascundă urmele faptei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările