Cât de riscant este să circulăm cu nivelul de benzină pe roşu. Indiciul care ne arată că s-au format vapori de apă în rezervor

Cât de riscant este să circulăm cu nivelul de benzină pe roşu. Indiciul care ne arată că s-au format vapori de apă în rezervor

Foto: playtech.ro

Mulţi şoferi aleg să meargă cu becul aprins pe roşu la benzină, crezând că nimic rău nu se poate întâmpla. În primul rând, există mari şanse ca pompa de benzină să cedeze, dar se pot bloca şi conductele de alimentare şi injectoarele.

Mulţi conducători auto preferă să meargă cu maşina la risc, iar nivelul de benzină pe roşu este unul dintre acestea. Dacă îşi cunosc bine maşina, vor reuşi să ajungă cu autovehiculul la o benzinărie pentru a alimenta, însă dacă repetă experienţa de câteva ori, mai multe componente auto se vor defecta, iar costurile pentru proprietari nu vor fi deloc de neglijat. Vă prezentăm mai jos câteva dintre acestea.

Se acumulează vapori în rezervor

Cantitatea de vapori din rezervor este direct influenţată de cantitatea de combustibil care se găseşte la acel moment în acesta. ”Putem afla foarte simplu dacă avem o cantitate mare de vapori în rezervor. Este suficient să deschidem buşonul de la rezervor, iar dacă se aude un fâsâit sau şuierat, asemănător cu cel făcut la deschiderea unei sticle de apă minerală, este un semnal clar că în rezervor şi pe conducta de alimentare s-a creat o presiune, care în timp va conduce la umflarea şi crăparea garniturilor şi chiar la crăparea rezervorului, care are drept consecinţă scurgeri de combustibil, punând în pericol siguranţa şoferului şi a pasagerilor din maşină”, susţine Florin Marin Bogdan, şef de lucrări la Facultatea de Inginerie din Galaţi.

Pompa de benzină va ceda

Dacă ne facem un obicei din a merge cu rezervorul aproape gol, nu va dura mult până când pompa de benzină va ceda. ”Cele mai multe pompe de benzină sunt în rezervor, submersibile direct în carburant, care are şi rol de răcire. Dacă mergem un timp îndelungat cu puţină benzină în rezervor, pompa rămâne suspendată şi nu mai este răcită corespunzător. În timp, pompa va ceda din cauza uzurii premature şi a surplusului de efort pe care trebuie să-l facă pentru a trage carburant şi a-l împinge în circuitul de alimentare”, explică Florin Marin Bogdan.

Risc de blocare a conductelor de alimentare şi injectoarelor

Chiar dacă cumpărăm combustibil de la benzinării considerate de top, nu trebuie neglijat faptul că, la un moment dat, se vor acumula inevitabil sedimente, impurităţi şi chiar rugină de pe pereţii rezervoarelor în care este transportată sau depozitată benzina sau motorina. Acestea se vor depune pe fundul rezervorului maşinii, iar dacă nivelul de carburant este mereu ridicat, sunt şanse infime ca impurităţile şi sedimentele să ajungă în filtrul din rezervor şi chiar în pompa de benzină. În schimb, daca mergem constant cu rezervorul aproape gol, sedimentele şi rugina îşi vor face loc în sistemul de alimentare al autovehiculului, crescând substanţial riscul de a bloca conductele de alimentare şi injectoarele.

Probleme pe timp de iarnă

De departe, cel mai riscant este să vă deplasaţi cu maşina având rezervorul aproape gol în plină iarnă. ”Carburantul are în compoziţia şi apă, iar dacă temperatura de afară scade destul de mult, vă puteţi trezi cu pompa de benzină îngheţată. De asemenea, pe fondul diferenţelor de temperatură, se va crea condens care se va transforma în vapori de apă, ce se vor acumula în final în rezervor. Într-o asemenea situaţie, sunt şanse mari ca după ce plecaţi cu maşina de pe loc, motorul să se oprească sau să meargă cu întreruperi”, precizează Florin Marin Bogdan.

Pana prostului

Cea mai stânjenitoare postură în care poate ajunge un şofer este să rămână fără benzină în plin trafic, adică să facă pana prostului. Acest lucru se întâmplă, de regulă, la maşinile mai vechi, la care indicatorul de carburant nu oferă întotdeauna informaţii exacte, ţinând cont  că depinde de un plutitor din rezervor, iar acesta oferă şoferului informaţii în funcţie de înclinarea sa. Prin urmare, în pante sau curbe, şoferul poate fi uşor păcălit de indicatorul de combustibil. Nici conducătorii auto care au maşini de ultimă generaţie nu trebuie să facă teste legate de cât de mult pot merge cu maşina când mai au puţin combustibil în rezervor, pentru că riscă să se trezească în situaţia de a nu putea ajunge la o benzinărie iar pe timp de iarnă pot rămâne blocaţi în trafic, în special în zonele unde a nins şi se circulă cu dificultate.

Creşte consumul de combustibil

O cantitate prea mică de benzină sau motorină în rezervor conduce şi la o uşoară creştere a consumului de carburant. ”Practic,  carburantul rămas în rezervor se va volatiliza mai uşor, evaporându-se mai repede. De asemenea, în urma accelerărilor şi frânărilor din trafic, combustibilul din rezervor se va plimba mai mult pe pereţii acestuia, transformându-se în vapori care nu sunt arşi de motor”, ţine să precizeze Florin Marin Bogdan.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: