Alegeri parlamentare 2020. 143 de votanţi din Galaţi, aflaţi în izolare din cauza Covid-19, au cerut urna mobilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Alegeri parlamentare 2020. Conform Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Galaţi, cetăţenii aflaţi în situaţiile de mai sus au solicitat urna mobilă, depunând în acest sens cereri transmise la BEJ, prin intermediul Prefecturii Galaţi.

Un număr de 143 de persoane aflate în izolare, testate pozitiv COVID-19 sau în carantină, după ce au fost contacţi cu alte persoane infectate cu SARS-CoV-2, dar care nu deţineau acte doveditoare de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi pentru situaţiile în care se află, vor vota cu urna mobilă, informează, duminică, Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

Potrivit sursei citate, cetăţenii aflaţi în situaţiile de mai sus au solicitat urna mobilă, depunând în acest sens cereri transmise la BEJ, prin intermediul Prefecturii Galaţi.

"Toate aceste persoane vor vota astăzi (duminică n.r.), prin intermediul urnei mobile de la secţiile la care acele persoane sunt arondate", au anunţat reprezentanţii BEJ Galaţi.

De asemenea, 92 de pacienţi din totalul celor 350 internaţi la Spitalul Judeţean Galaţi votează prin intermediul urnei mobile.

Totodată, din cei 270 de deţinuţi cu drept de vot de la Penitenciarul Galaţi, 247 şi-au exprimat intenţia de a vota cu ajutorul urnei speciale.

Vă mai recomandăm şi:

Cum au ajuns alegătorii fantomă din Moldova să dea un „tun” de 4,8 milioane de euro la bugetul României

Moldovenii aproape că au triplat populaţia Vasluiului în ultimii 10 ani. Garsoniere cu locuitori cât o comună

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite