SMURD-ul din Vrancea a împlinit şase ani. Paramedicii au participat la mii de misiuni de salvare de vieţi

SMURD-ul din Vrancea a împlinit şase ani. Paramedicii au participat la mii de misiuni de salvare de vieţi

SMURD a împlinit şase ani

Peste 4000 de misiuni ale echipajelor din cadrul Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Vrancea s-au înregistrat în anul 2015. Fiecare dintre aceste misiuni a însemnat o luptă pentru o viaţă, o bătălie câştigată, de cele mai multe ori, la limită.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai precis, 4234 este bilanţul misiunilor echipajelor SMURD anul trecut, iar acesta nu reprezintă doar un număr, ci cuprinde eforturile fiecărui paramedic ce a răspuns solicitărilor primite de la cetăţeni ale căror vieţi au fost puse în pericol. În urma acţiunilor la care au participat structurile SMURD, au fost asistate 4345 persoane, din care 4064  adulţi şi 281 copii.

Anul acesta, la data de 5 februarie aniversăm 6 ani de când primele echipaje SMURD au început să execute misiuni pe teritoriul judeţului Vrancea. Primele echipaje de paramedici vrânceni au fost operaţionalizate în cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani şi Secţiei de Pompieri Adjud la începutul lunii februarie 2010, iar după doi ani, Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare a devenit funcţional şi în cadrul subunităţilor de pompieri din Vidra şi Panciu.

Ulterior, acest serviciu s-a dezvoltat, iar paramedicii beneficiază de ambulanţe cu accesorii de ultimă generaţie pentru a putea răspunde operativ şi profesional solicitărilor de natură medicală primite prin intermediul numărului unic de urgenţă 112. Dispecerizarea apelurilor se realizează în sistem comun, de la dispeceratul ISU-SAJ aflat la sediul inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, alocarea resurselor materiale şi umane pentru intervenţie fiind stabilită prin colaborarea reprezentanţilor celor două structuri. Activitatea echipajelor S.M.U.R.D. se desfăşoară prin colaborarea  dintre Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea şi Unitatea de Primiri Urgenţe – S.M.U.R.D. din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, sub coordonarea medicului şef, dr. Dana Mariana Dincă, şi sprijinită de asistentul medical principal din cadrul ISU Vrancea.

Numărul intervenţiilor echipajelor SMURD este în creştere de la un an la altul. Dacă în 2014 s-au înregistrat 3890 intervenţii propriu zise, în anul 2015 au fost 4134. Acestora li s-au adăugat anul trecut 40 intervenţii la descarcerare, 25 intervenţii la asistenţa persoanelor, 25 intervenţii la incendii, precum şi alte misiuni pentru ajutarea persoanelor aflate în pericol. Conform datelor centralizate la nivelul ISU Vrancea, cele mai multe intervenţii S.M.U.R.D. au fost în localităţile: Focşani -  1127, Adjud - 385,  Vidra - 190, Păuneşti - 163, Panciu - 135,  Homocea - 132, Pufeşti – 119 şi Rugineşti - 109.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările