Noua taxă de salubrizare stradală ar putea fi adoptată săptămâna viitoare. Cum a respectat Primăria legea transparenţei decizionale

Noua taxă de salubrizare stradală ar putea fi adoptată săptămâna viitoare. Cum a respectat Primăria legea transparenţei decizionale

Curăţenia oraşului va costa mai mult

Primăria Focşani va organiza o dezbatere publică, luni,  10 decembrie,  pe marginea proiectului de hotărâre privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi alte taxe asimilate acestora,  precum şi amenzilor aplicabile în anul fiscal 2019.

Ştiri pe aceeaşi temă

Consiliul Local Focşani se va întâlni luna aceasta mai devreme în şedinţă ordinară, mai exact pe 12 decembrie, ocazie cu care se va lua în discuţie şi un proiect de hotărâre sensibil, care va stârni, suntem siguri, multe discuţii în contradictoriu.

Este vorba despre un proiectde hotărâre privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi alte taxe asimilate acestora,  precum şi amenzilor aplicabile în anul fiscal 2019, proiect care include în el şi introducerea unei taxe de salubritate stradală obligatorie de la 1 ianuarie 2019.

Practic, este vorba de o revenire a celebrei taxe de habitat care s-a dorit a fi introdusă la 1 ianuarie 2018, dar la care edilul Cristi Misăilă a fost obligat să renunţe din cauza presiunii puse de focşăneni, dar şi de şeful său de partid. Înainte de a fi discutat de aleşi, proiectul va fi suspus şi analizei comisiei de dialog social, care va avea loc luni, 10 decembrie, de la ora 16.00, la sediul Primăriei Focşani.

Nu ştim însă dacă proiectul îndeplineşte condiţiile Legii privind transparenţa decizională în administraţia publică, care spune că  “anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinta publicului cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autorităţile publice”, ori ştim că proiectul a fost pus în dezbatere publică, pe site-ul primăriei, pe data de 22 noiembrie. Prin urmare, nu îndeplineşte condiţia din lege şi ar putea fi lovit de nulitate.

Primăria Focşani susţine introducerea acestei taxe prin faptul că este obligată de Curtea de Conturi.

"Fundamentarea taxei de salubritate stradală are la bază costurile privind salubrizarea stradală aferente anului 2018. Astfel, cheltuielile totale aferente serviciului menţionat mai sus se ridică la suma de 6.400.000 de lei", se arată în proiectul pe care primarul pus în dezbatere publică .

Un calcul rapid arată că o familie formată din trei persoane va plăti peste 200 lei  pe an pentru taxa de salubritate stradală,  pe lângă serviciul de salubritate oferit pentru ridicarea gunoiului menajer, care este aproximativ 13 lei/lună/persoană.

Tot de anul viitor, Primăria va introduce şi taxa specială pentru toate persoanele care nu au încheiat un contract cu SC CUP Salubritate pentru colectarea gunoiului menajer. Acestea vor fi obligate să plătească o taxă de 14,71 lei/persoană la Primărie, iar firmele 3,85 de lei/mp/lună.

Totuşi, chiar şi focşănenii care au contract cu CUP Salubritate sunt obligaţi la o procedură birocratică şi inutilă din punctul nostru de vedere, de a duce o declaraţie la Primărie din care să rezulte că au contract cu furnizorul de servicii.

“Persoanele care achită contravaloarea serviciilor de salubrizare către SC CUP Salubritate au obligaţia de a depune o copie după contractul încheiat cu furnizorul de servicii, ultima factură sau adeverinţă de la asociaţia de proprietari/locatari la Registratura serviciului de Impozite şi Taxe Locale, în vederea evitării dublei impuneri a texei speciale de salubritate. Nerespectarea prevederilor mai sus menţionate conduce la emiterea Deciziei de impunere din oficiu pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare”, se arată în raportul privind instituirea taxei speciale de salubrizare.

 

citeste totul despre: