Focşaniul are viceprimari de la PNL şi USR-PLUS. Cine sunt doamnele care au fost alese de Consiliul Local

Focşaniul are viceprimari de la PNL şi USR-PLUS. Cine sunt doamnele care au fost alese de Consiliul Local

Ana Maria Dimitriu şi Alexandra Tătaru, noii viceprimari ai Focşaniului

Alegerea viceprimarilor s-a făcut nu fără emoţii, după o şedinţă maraton, în urma semnării unui protocol de colaborare locală între cele două formaţiuni care deţin majoritatea în legislativul focşănean.

Ştiri pe aceeaşi temă

La patru luni de la alegerile locale, Focşaniul are în sfârşit viceprimari.

După tatonări intense, PNL şi USR-PLUS au ajuns la un consens în privinţa celor două persoane care să fie desemnate pentru funcţiile de viceprimari, respectiv Ana Maria Dimitriu, consilier local PNL şi profesoara Alexandra Tătaru, ales local USR-PLUS.

Alegerea viceprimarilor s-a făcut după o şedinţă a legislativului focşănean care a durat nu mai puţin de şase ore, presărată cu surpriza venită din partea liberalului Liviu Macovei, care a încălcat practic protocolul de colaborare şi s-a autopropus pentru una din funcţiile de viceprimar, intrând în competiţie cu Alexandra Tătaru.

Demersul său, neînţeles de colegii de partid, în condiţiile în care era preşedinte de şedinţă, nu a dat însă peste cap înţelegerea PNL-USR-PLUS astfel că a suferit o înfrângere care ar putea avea şi consecinţe politice pentru el.

 

Cele două partide au convenit şi că înlocuitorul de drept al primarului Cristi Misăilă, atunci când acesta nu-şi poate exercita funcţia, să fie Ana Maria Dimitriu, prevedere care se află în Codul Administrativ.

Cele două consiliere locale au fost alese cu votul majorităţii colegilor în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local, respectiv 11 voturi de fiecare. Grupul PSD nu a votat.

Cine sunt viceprimarii

Ana Maria Dimitriu este membru PNL din anul 2016, când a fost aleasă consilier local. A terminat un masterat la Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti şi deţine o firmă de consultanţă politică. Anul trecut, în timpul Guvernului Orban, Ana Maria Dimitriu a lucrat pentru o perioadă la Cancelaria prim-ministrului. Este şi preşedinte al Organizaţiei de Femei PNL Vrancea şi vicepreşedinte regional Organizaţia de Femei Liberale- Regiunea de Sud-Est.

Alexandra Tătaru este absolventă a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Geografie, şi a devenit profesor de geografie la Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau” Focşani din anul 1998.

După parcurgerea treptelor profesionale şi a altor două masterate în domeniul ”Fenomenelor de risc” şi ”Integrare Economică Europeană”, a urmat două stagii doctorale. Primul doctorat, în Geografie, l-a obţinut în 2008 la Universitatea Bucureşti, al doilea, în Economie generală, în 2016, la Institutul de Cercetări Economice ”Costin C. Kiritescu”, din cadrul Academiei Române.

Este autor şi coautor a unor lucrări de specialitate în geografie şi economie generală, publicate în volume şi reviste naţionale, dar şi internaţionale. Din anul 2013 colaborează ca blogger cu cotidianul Adevarul, dar scrie şi în Revista Ştiinţă şi Tehnică. Ca jurnalist a scris pentru Ziarul de Vrancea, zilnic, aproape doi ani, despre aspectele comunităţii, cultură, dar şi despre proiectele administraţiei publice locale.


Este membră a Societăţii de Geografie din România şi vicepreşedinte a SGR Vrancea, membră a Asociaţiei Personalului Didactic ”Simion Mehedinţi” Vrancea.
Din anul 2018 activează în USR Vrancea, fiind consilier la biroul parlamentar al actualului ministru al Economiei, Claudiu Năsui. În USR s-a înscris în anul 2019, fiind prima sa experienţă politică.

Vă mai recomandăm:

Aleşii liberali vor doi viceprimari la Focşani, deşi nu au majoritate. USR PLUS: „Trebuie să avem un acord solid“

VIDEO Precizări ale aleşilor USR-PLUS în Consiliul Local Focşani: „Nu facem alianţă cu PSD”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările