Deputatul-asfaltator. Alesul PSD Victor Roman a deschis gura o singură dată în Parlament, la jurământ, dar s-a lipit de contracte de milioane cu statul

Deputatul-asfaltator. Alesul PSD Victor Roman a deschis gura o singură dată în Parlament, la jurământ, dar s-a lipit de contracte de milioane cu statul

Firma SC Roman Impex Prest SRL, unde deputatul este acţionar, a încheiat în anul 2014 nu mai puţin de 17 contracte cu primării din judeţele Vrancea şi Bacău.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deputatul PSD de Vrancea, Victor Roman, aflat la primul mandat, este unul dintre parlamentarii cel mai puţin activi din politica românească. În cei trei ani de când ocupă această demnitate, Victor Roman nu a luat decât o singură dată cuvântul în plen, şi atunci dintr-o obligaţie constituţională, când a depus jurământul de credinţă.

Ca şi membru al comisiei juridice din Camera Deputaţilor, “s-a remarcat” printr-o iniţiativă care a scandalizat opinia publică, privind modificarea Codului Penal în sensul de a permite parlamentarilor să-şi angajeze rude, propunere care nu s-a mai concretizat.

Dacă pentru rezolvarea problemelor ţării, pentru care alegătorii l-au trimis să-i reprezinte în forul legislativ, nu s-a agitat prea mult, în schimb, firmele deputatului de Vrancea au prosperat şi în anul 2014, graţie contractelor pe bani publici încheiate cu primării din judeţele Vrancea şi Bacău.

Societatea Comercială Roman Impex Prest SRL, care are ca principal obiect de activitate lucrări de construcţii de drumuri, şi-a sporit substanţial cifra de afaceri după ajungerea în Parlament a omului de afaceri, iar în anul 2014 a obţinut un număr de 17 contracte, toate atribuite prin cerere de oferte. Contractele însumează o valoare de 45.231.320 de lei, adică mai mult de zece milioane de euro, fiind astfel printre cei mai fericiţi beneficiari de fonduri publice din judeţ.

Cei mai mulţi bani au venit din judeţul vecin Vrancei, Bacău, unde deputatul este înfipt bine în afaceri de ani de zile.

“Tătic” la Bacău

Trei contracte au fost semnate numai cu Serviciul Public Judeţean de Drumuri Bacău, valorile însumate fiind de 14,3 milioane de lei. Asfaltări cu firma deputatului au mai făcut Primăria comunei Slobozia Ciorăşti-2,6 milioane de lei, Primăria Bacău-411.000 lei, Liceul Teoretic Emil Botta din Adjud-101.806 lei, Primăria Tănăsoaia-1,583 milioane de lei, Primăria Păuneşti-805.924 lei, Primăria Cleja-1,214 milioane de lei, Primăria Răcoasa-5,1 milioane de lei, Primăria Adjud-260.467 lei, Primăria Odobeşti-5,320 milioane d elei, Primăria Bacău-334.538 lei, Primăria Adjud-2,984 milioane de lei, Direcţia de Dezvoltare Focşani-814.200 lei, Primăria Odobeşti-5,980 milioane de lei şi Primăria Motoşeni-3,518 milioane de lei. În documentele de la finanţe, firma Roman Impex Prest figurează cu 188 de angajaţi.

Dacă Victor Roman nu a putut să ne ofere reţeta succesului în cazul atragerii ca un magnet a fondurilor publice, telefonul său fiind închis în ultimele două zile, semn că probabil deputatul nu şi-a finalizat vacanţa, beneficiarii lucrărilor de asfaltare spun că lucrurile se mişcă destul de greu.

Este cazul primăriei comunei Răcoasa, care în luna decembrie 2014 a încheiat un contract în valoare de 5,1 milioane de lei pentru reabilitarea a 10 kilometri de drum în patru sate componente. Lucrările ar fi trebuit să fie gata în septembrie, dar potrivit primarului acestea abia au demarat de câteva zile.

“Am dat ordinul de începere mai târziu, pentru că ne-am împiedicat de nişte avize pe care trebuia să le obţinem de la mediu. Şeful de şantier de la Roman Impex ne-a promis că anul acesta va finaliza patru kilometri, în condiţiile în care nu avem asigurată integral finanţarea. Este o lucrare pe fonduri guvernamentale, pe Ordonanţa 28 şi în funcţie de banii care vor fi alocaţi constructorul îşi va onora contractul”, ne-a declarat Vladimir Sebastian Păun, primarul comunei Răcoasa.

Peticire pe sărite

La Focşani, firma deputatului a primit de la Direcţia de Dezvoltare şi Servicii Publice, unitate aflată în subordinea Primăriei Focşani, un contract în sumă de un milion de lei pentru peticirea străzilor din municipiu. Lucrările au fost făcute mai mult de mântuială, pentru că plombele din asfalt nu au rezistat prea mult. Mai mult decât atât, peticirea s-a făcut pe sărite, fiind luate în calcul pentru umplere cu asfalt gropile mai mari.

Primăria Focşani intenţionează însă să modifice legislaţia pentru lucrările de reparaţie curentă a drumurilor, astfel încât să nu se mai organizeze anual proceduri de licitaţii, ci să se semneze un contract multianual pe cinci ani.

Lucrări de milioane de euro au fost câştigate în 2014 şi de o altă firmă pe care deputatul o controlează din umbră. Este vorba de firma Sotirex, pe care a administrat-o până în anul 2004, când a devenit consilier judeţean din partea PSD. Societatea, care are acelaşi domeniu de activitate, construire de drumuri, figurează pe numele iubitei sale, Angela Munteanu, pe care a cunoscut-o încă din perioada când o avea angajată la firmă. Ca şi Roman Impex, firma Sotirex, cu sediul social la Bacău, beneficiază în special de lucrări de drumuri oferite în special de Consiliul Judeţean Vrancea.

Din anul 2005, neîntrerupt, firma a obţinut contractele de deszăpezire a drumurilor judeţene, care în medie nu au fost mai mici de un milion de euro anual. Firma şi-a asigurat acest serviciu şi pentru iernile 2015-2016 şi 2016-2017.

Victor Roman este şi un mic mogul media, deţinând la Bacău postul de televiziune Euro TV Bacău, pe care are de gând să-l extindă, de curând obţinând licenţe de transmisie şi pentru zona Vrancea.

În ce priveşte averea sa, deputatul este proprietarul a peste 60 de hectare de teren, arabil şi pădure, fiind într-o continuă expansiune, graţie investiţiilor în teren pe care le face anual. El este şi proprietar peste un fond de vânătoare, un mic moft al său, având în vedere că în Vrancea sunt mulţi împătimiţi ai vânătorii în mediul politic şi de afaceri.

Din tehnician auto a ajuns deputat

În vârstă de 56 de ani, Victor Roman a fost până la Revoluţia din 1989 tehnician auto. Debutul în politică şi l-a făcut la 46 de ani, în anul 2004, an în care a  terminat şi o facultate particulară din Bacău, . Acesta a fost ales consilier judeţean pe listele PSD, iar anul următor a ajuns vicepreşedinte al PSD Vrancea şi responsabil de zona de nord a judeţului, acolo unde îşi are în prezent şi colegiul de deputat.

În cele două mandate de consilier judeţean, timp în care a votat cu două mâini pentru alocarea de fonduri către firma iubitei sale, i-a câştigat încredea şefului judeţului, Marian Oprişan, care i-a oferit un loc eligibil de deputat în Parlamentul României.

Dacă instituţiile statului nu au putut proba la momentul respectiv incompatibilitatea dintre Victor Roman şi firma iubitei sale, pentru simplul motiv că nu avea o relaţie cu acte în regulă, în toamna anului 2013 Agenţia Naţională de Integritate i-a deschis dosar penal pentru fals în declaraţii.

Citiţi şi:

Cum stoarce un deputat român milioane de euro de la Uniunea Europeană cu asfalt contrafăcut

Donaţii de 120.000 de euro pentru deputatul milionar de Vrancea, Victor Roman

Deputatul PSD de Vrancea Victor Roman riscă să rămână în afara Parlamentului. El a fost dat de ANI pe mâna Parchetului Bacău pentru fals în declaraţii

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: