Declaraţii speciale pentru microîntreprinderi

Declaraţii speciale pentru microîntreprinderi

Firmele vor prezenta declaraţiile la Finanţe

Până la sfârşitul lunii ianuarie, acestea trebuie să depună o declaraţie la Direcţia Generală a Finanţelor Publice în vederea impozitării corespunzătoare a veniturilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noile prevederi ale Codului Fiscal stabilesc că din acest an, contribuabilii pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, dacă la data de 31 decembrie 2010 sunt îndeplinite următoarele condiţii: au până la nouă salariaţi, realizează venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000 de euro, iar capitalul social al acestor contribuabili nu trebuie să fie deţinut de către stat şi autorităţile locale.

Excepţie fac acei contribuabili care realizează venituri din activităţi de asigurare, reasigurare, ale pieţei de capital (fără aceia care realizează activităţi  de intermediere în aceste domenii), venituri din activităţi bancare, jocuri de noroc, consultanţă şi management, precum şi aceia care au capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de angajaţi.

Pentru anul 2011, pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor persoanele juridice române care la 31 decembrie 2010 îndeplinesc cumulativ condiţiile de exercitare a opţiunii menţionate mai sus, prin depunerea unei declaraţii speciale până la 31 ianuarie inclusiv,  la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările