Cum au scăpat basma curată şefi din Primăria Focşani care au păgubit bugetul local cu 360.000 de euro

Cum au scăpat basma curată şefi din Primăria Focşani care au păgubit bugetul local cu 360.000 de euro

Şcoala "Al. Vlahuţă" din Focşani FOTO: Ştefan Borcea

Cazul a fost instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Galaţi şi a vizat modernizarea a două şcoli gimnaziale din municipiul Focşani, în perioada 2012-2016, când primăria avea alţi şefi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Doi dintre foştii şefi ai Primăriei Focşani, Ionel Necula, fost viceprimar şi Cristina Costin, fostă şefă la Serviciul Investiţii, au fost cercetaţi de procurorii anticorupţie într-un dosar privind fraudarea de fonduri europene. 

Ei au fost cercetaţi pentru „abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, „complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit” şi „folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”.

Dosarul penal a fost deschis în anul 2018, iar cauza a fost declinată către DNA în februarie 2019, având legătură cu modul cum s-au reabilitat şi modernizat două şcoli gimnaziale din Focşani, Şcoala "Al. Vlahuţă" din Cartierul Sud şi Şcoala Nr. 3. Ambele investiţii au fost realizate în legislatura 2012-2016, când municipalitatea a beneficiat de fonduri europene consistente pentru modernizarea unităţilor de învăţământ, dar a pierdut în final peste 1,7 milioane de lei pentru că decidenţii de atunci nu au putut prezenta documente pentru lucrări executate. 

Mai exact, autoritatea de management din cadrul Programului Operaţional Regional (POR) a respins la rambursare cheltuieli de 648.921 de lei în cazul Şcolii "Vlahuţă", reprezentând deconturi trimise în ultima zi a anului 2015, când, culmea, se încheia şi finanţarea europeană pentru acest proiect.  Lucrarea a fost executată de firma Conbeta iar unul dintre martorii audiaţi, fost angajat al primăriei Focşani, le-a spus procurorilor că viceprimarul Ionel Necula, care coordona activitatea Primăriei în acea perioadă, dar şi Cristina Costin i-ar fi cerut să includă valori exagerate în documentaţie, "cu scopul majorării artificiale a sumelor solicitate la rambursare din fondurile comunitare".

Situaţia s-a repetat şi la Şcoala Nr. 3, actuală Şcoala Gimnazială "Oana Renea", unde  Primăria Focşani nu a fost în măsură să furnizeze autorităţii de management POR documente justificative pentru cheltuieli în valoare de 1.060.992 lei, motiv pentru care acestea a fost respinse de la decontare.

„Din cuprinsul documentaţiei s-a constatat că SC Pif &LMS Company SRL  a executat în perioada  iulie-septembrie 2015  lucrări în valoare de 357.619 lei, iar pe parcursul a 8 zile la final de an ar fi executat  lucrări de circa 4 ori mai mult decât în 3 luni de vară, temei pentru care autoritatea de management POR a solicitat clarificări în mod repetat instituţiei publice respective, fără a primi explicaţii satisfăcătoare”, se arată în referatul procurorilor anticorupţie.

Cu toate acestea, procurorii DNA au decis zilele trecut să claseze cauza, apreciind că lucrările au fost duse până la urmă la bun sfârşit, fiind decontate din bani de la bugetul local.

Cristina Costin este în prezent trimisă în judecată într-un alt dosar DNA, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. În acelaşi dosar are calitate de învinuit şi fostul primar Decebal Bacinschi, faptele de corupţie săvârşite de cei doi având legătură cu atribuirea unui contract pentru iluminatul ornamental de sărbătorile de iarnă, în perioada decembrie 2013 - ianuarie 2014.

Vă mai recomandăm:

Reabilitarea cu fonduri europene a Şcolii "Al. Vlahuţă" din Focşani, proiectul cu cea mai scurtă perioadă de implementare

Reabilitarea Şcolilor Nr. 3 şi „Alexandru Vlahuţă”  din Focşani din bani europeni a devenit incertă

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările