Ciorapi peste ghete, noua modă împotriva alunecuşului în Focşani

Ciorapi peste ghete, noua modă împotriva alunecuşului în Focşani

Bătrânii şi-au luat măsuri de siguranţă, să nu alunece pe stradă  FOTO: Ştefan Borcea

Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului "Sf. Pantelimon" din Focşani a fost asaltată, în ultimele două zile, de persoane care s-au ales cu fracturi după ce au căzut pe gheaţa care acoperă trotuarele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Străzile din municipiu sunt adevărate patinoare, în condiţiile în care Primăria Focşani nu s-a străduit să cureţe zăpada căzută înainte de anul nou.

Din această cauză, bătrânii care au avut nevoie să iasă din casă la cumpărături şi-au adăugat ciorapi peste încălţări, să nu alunece pe gheaţă.

Totuşi, de luni, 5 ianuarie şi până acum 28 de peroane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unor probleme cauzate de acest tip de accidente, majoritatea fiind vârstnici.

Nu mai puţin de 11 dintre ghinioniştii care au alunecat pe gheaţă sau pe zăpada bătătorită au fost internaţi la Secţia de Ortopedie.

Vârstnicii sunt sfătuiţi de către medici să poarte încălţăminte adecvată, cu tălpi antiderapante şi să renunţe la deplasările care nu sunt strict necesare, în această perioadă, deoarece, mai ales în cazul lor, perioada de recuperare după o fractură este îndelungată.

Mai puteţi citi:

VIDEO Coşmar pe străzile din Focşani. Pietonii îşi rup picioarele pe gheaţă, iar maşinile abia răzbesc în trafic

Focşănenii sunt nemulţumiţi de modul în care arată oraşul lor după doar o ninsoare „de probă”, care a prins iarăşi autorităţile pe picior greşit.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările