Ce se întâmpla acum mai bine de un secol şi jumătate în clădirea care a găzduit Biblioteca Judeţeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imobilul se află în proprietatea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură
Imobilul se află în proprietatea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură

Clădirea a fost ridicată anterior anului 1848 , după cum o dovedeşte o hotărnicie din acel an, precum şi o sentinţă a Tribunalului Judeţean.

Imobilul sobru, care a adăpostit până în urmă cu câţiva ani Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, era acum mai bine de un secol şi jumătate o clădire plină de zarvă, fum şi cantităţi impresionante de băuturi alcoolice.

Din 1852, în clădire a funcţionat până în anul 1898 o vestită cârciumă locală, numită „La Olane”. Aceasta i-a aparţinut lui Ghiţă Gheorghe Sârbu care în anul 1898 s-a hotărât să vândă acest imobil preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie Focşani, Iacob Missir.

Prin urmare, între anii 1898-1949 imobilul a servit drept local Camerei de Comerţ, având cel puţin la inventarierea din anul 1940 o compartimentare interioară aproape la fel ca a Bibliotecii de până mai ieri: un antreu,un vestibul, o sală de bibliotecă şi consiliu pe dreapta, cabinetul preşedintelui şi secretariatul la stânga.

„În fosta cameră de împrumuturi a Bibliotecii era sala de recepţii, iar în stânga acesteia Oficiul Registrului Comerţului şi arhiva instituţiei. După desfiinţarea Camerei de Comerţ, clădirea a fost ocupată abia după anul 1972 de Biblioteca Judeţeană”, precizează Florin Dîrdală, istoric la Arhivele Naţinale-Filiala Vrancea.

cladire biblioteca

În ceea ce priveşte fosta Camera de Comerţ, desfiinţată abuziv în anul 1949, aceasta şi-a reluat activitatea după 1990 şi cu toate că a obţinut în patrimoniu clădirea din strada Mihail Kogălnicean, ocupă în prezent fostul sediu al Piscicola Vrancea, care a fost, cel puţin până în anul 1964, proprietatea medicului veterinar şef al oraşului Focşani, Dr Vetx Ignat Pascu.

Clădirea având cinci camere la parter şi două la etaj, construită din zid masiv, a fost închiriată mult timp la Administraţia Pieţii Focşani, la Orfelinatul de Băieţi şi la alte instituţii locale, medicul, ca angajat al Primăriei Focşani, având un cuvânt de spus în alegerea proprietăţii sale ca loc potrivit, bineînţeles contra cost, pentru diferite unităţi subordonate Consiliului Local.

„Ca o concluzie care se impune, indiferent de stăpânii actuali sau vechi ai acestor clădiri de patrimoniu, trebuie reţinut ceea ce e cu adevărat important. Nu trebuie neglijate aceste clădiri monument. Ele au nevoie de îngrijire permanentă şi de restaurări atente. Costurile sunt mari, dar satisfacţiile justifică orice cheltuială”, sisţine istoricul Florin Dîrdală.

Vă mai recomandăm:

Povestea superbei case construite la Panciu de arhitectul care a proiectat Cazinoul din Constanţa FOTO

FOTO Una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din Vrancea, vizată de controverse cu iz politic

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite