FOTO Una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din Vrancea, vizată de controverse cu iz politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta şi actuala conducere a Consiliului Judeţean Vrancea au viziuni diferite în legătură cu destinaţia clădirii de patrimoniu, care ar putea ajunge fie palat al copiilor, fie secţie a unei universităţi.

Clădirea fostei prefecturi Putna, monument de cultură de mare rafinament din Focşani, este în centrul unei dispute politice, acum, după ce este aproape de a fi finalizată în urma unor ample lucrări de reabilitare.

Disputa se întrevede una acerbă, mai cu seamă că acum Consiliul Judeţean Vrancea, în patrimoniul căruia se află clădirea, are o nouă conducere aleasă, care are alt plan cu clădirea decât fosta conducere.

În urmă cu mai mulţi ani, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, spunea într-o şedinţă a aleşilor judeţeni că s-a hotărât cu privire la destinaţia clădirii care a fost în trecut sediu al Primăriei Focşani.

"Nu o să mai am răbdare, o să destăinui un secret: Palatul Copiilor în Vrancea va avea peste puţină vreme, până la încheierea mandatului 2012-2016, în proprietate cea mai reprezentativă clădire. Fosta clădire a Prefecturii Putna va deveni Palatul Copiilor”, spunea la vremea respectivă Marian Oprişan.

În vara aceasta, Consiliul Judeţean a luat decizia consultării cetăţenilor în legătură cu destinaţia clădirii după  finalizarea lucrărilor de consolidare şi restaurare, care au costat peste un milion de euro.

Consultare publică

La consultarea lansată de Consiliul Judeţean Vrancea, au răspuns aproximativ 800 de cetăţeni, pe Facebook şi pe adresa de mail.

“Propunerile venite de la public sunt în special din sfera cultural-educativă: Palat al Culturii, Palat al Copiilor, care să includă şi un centru de excelenţă în robotică, pentru că s-a creat un nucleu şi sunt rezultat obţinute de elevi. Un Palat al Culturii ar  urma să integreze instituţiile de cultură, precum Muzeul Vrancei, Centrul Cultural Judeţean şi Biblioteca Judeţeană. Acest demers va fi realizat doar de Consiliul Judeţean, printr-o şedinţă în care aleşii îşi vor da votul”, ne-a spus Mihaela Gîrleanu, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Vrancea.

image

Noua conducere liberală a Consiliului Judeţean are însă alt plan. În urmă cu două săptămâni, rectorul Universităţii Bucureşti, Marian preda a vizitat Focşaniul şi a anunţat că instituţia pe care o conduce va înfiinţa, pe lângă Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, care are deja vechime în oraş, o altă facultate, cea de Administrare a Afacerilor. Acesta a primit asigurări şi pentru un sediu corespunzător şi i s-a indicat această clădire, pe care a şi vizitat-o şi de care s-a arătat încântat.

“Credem că este extrem ce importantă colaborarea între universităţile de vârf ale României şi autorităţile locale, ştim cât de importantă este o universitate pentru dezvoltarea unei comunităţi, atât prin formarea resurselor umane pentru comunitatea locală, a tinerilor care să rămână şi să dea viaţă pieţei muncii din comunitate”, a spus rectorul Universităţii Bucureşti.

Cu acea ocazie, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, a fost rugat ca în prima şedinţă de Consiliu Judeţean să facă formalităţile pentru transmiterea clădirii în folosul Universităţii Bucureşti.
Situaţia este însă delicată, întrucât noul preşedinte al Consiliului Judeţean  nu are o majoritate cu care să realizeze acest lucru şi va trebui să aleagă calea negocierilor să-i convingă pe aleşi de intenţia sa.

Datează de la 1915

Clădirea fostei Prefecturi Putna are o istorie de peste 100 de ani. Ea a intrat în reabilitare după 1989, iar până la această dată, reabilitarea clădirii fostei Prefecturi Vrancea a „mâncat" din bugetul public peste 15 milioane de lei.
Construcţia fostului Palat Administrativ a început în 1913 după planurile arhitectului Daniel Renard, lucrarea fiind însă atribuită arhitectului S. Vasilescu. Nici măcar războiul nu a împiedicat ridicarea construcţiei.

Chiar dacă la început lucrările au mers destul de anevoios,  fiind afectate de Războiul Balcanic din 1913, construcţia a fost însă recepţionată pe 26 octombrie 1915.

Clădirea este amplasată pe trei paliere, respectiv demisol, parter şi etaj, cele peste 80 de încăperi, printre care şi două mari săli de şedinţe.

După cel de-al Doilea Război Mondial a avut de suferit de pe urma unui incendiu. Ulterior,  aici s-a instalat Sfatul popular al raionului Focşani, iar din anul 1968, când s-au reînfiinţat judeţele,  în acest loc şi-au desfăşurat activitatea unele compartimente ale  Consiliilor  Populare Locale: Judeţean si Municipal. În ceea ce priveşte arhitectura acestei clădiri, este vorba despre stilul tradiţional românesc specific clădirilor ridicate în secolul XX.
Poate cel mai atrăgător şi mai interesant element de construcţie este desenul de pe ţigla acoperişului, realizat după un model de la mănăstirile din Suceava.

Vă mai recomandăm:

FOTO Povestea a două edificii centenare emblematice, construite în timp record şi în ani grei pentru ţară. Unul din imobile este în reparaţii de 28 de ani

VIDEO Rectorul Universităţii din Bucureşti, veşti pentru viitorii studenţi din Focşani. Ce specializare va funcţiona în oraş din 2021

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite