VIDEO O copilă din Dolj s-a spânzurat, de supărare că a fost luată din familia „adoptivă” şi dusă la orfelinat: „Ne-a spus că se va spânzura, dar nu am crezut-o”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina s-a spânzurat în urmă cu două zile de o ţeavă de gaze
Cristina s-a spânzurat în urmă cu două zile de o ţeavă de gaze

Acuzaţii grave la adresa angajaţilor din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Dolj, după ce o elevă de 14 ani s-a spânzurat în urmă cu două zile de o ţeavă de gaze. Asistentul maternal susţine că adolescenta şi-a pus capăt zilelor din cauză că a fost luată de lângă familia care a crescut-o timp de 11 ani şi dusă înapoi în centrul de plasament.

Cristina a locuit timp de 11 ani la asistentul maternal, însă, în urmă cu trei ani, a fost adusă înapoi în centrul de plasament. Adolescenta s-a simţit abandonată, iar de atunci a intrat într-o depresie din care nu a mai putut ieşi. În urmă cu două zile, fata s-a spânzurat de o ţeavă de gaze. „Sistemul este de vină. Am pierdut un înger de copil. Cristina era speranţa  şi viitorul meu. A recurs la acest gest din cauză că au luat-o de lângă mine“, a spus Aneta Toma, asistentul maternal.

Adolescenta a premeditat absolut totul, iar înainte să îşi pună capăt zilelor le-a spus colegelor de apartament ce are de gând să facă. Cristina a lăsat şi un bilet de adio. „Ea sufera extrem de mult de când a fost adusă înapoi la centrul de plasament. Nu îşi dorea decât să se reîntoarcă la familia care a crescut-o timp de 11 ani. Nouă ne-a spus că vrea să se spânzure, dar nu am crezut-o. Ne-a spus acest lucru cu zâmbetul pe buze“, a povestit una dintre colegele Cristinei.  

Asistentul matrenal susţine că fata s-a sinucis din cauză că a fost luată din familie

Conducerea Direcţiei pentru Protecţia Copilului Dolj a declarat că asistentului maternal i-a fost retras atestatul pe motive medicale, iar astfel Cristina a trebuit să se reîntoarcă la centrul de plasament.

„Au fost perioada în care copilul şi-a dorit să revină lângă asistentul maternal şi perioade în care nu şi-a dorit acest lucru. Deocamdată, nimeni nu a fost tras la răspundere, însă am demarat o anchetă în acest caz“, a spus Florin Stancu, directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Dolj. Asistentul maternal a cerut să se facă dreptate în acest caz, iar vinovaţii să plătească pentru moartea Cristinei.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite