Doi pacienţi au murit aşteptând un loc la ATI COVID-19 Craiova. „Parcă suntem pe front. Suntem copleşiţi“

Doi pacienţi au murit aşteptând un loc la ATI COVID-19 Craiova. „Parcă suntem pe front. Suntem copleşiţi“

Spitalul de Urgenţă din Craiova se mai confruntă cu o mare problemă. Staţia de oxigen care riscă să cedeze în orice moment.

În seara de duminică, 26 septembrie, erau pe lista de aşteptare 30 de pacienţi. Pentru trei dintre ei s-a reuşit transferul la alte spitale, dar doi au decedat în cursul nopţii. Managerul Spitalului de Urgenţă cere ajutor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cel mai mare Spital de Urgentă din Oltenia are in Secţia ATI Covid 20 de paturi pentru adulti şi 4 paturi pentru copii. La adulţi, secţia este plină, iar la copii mai sunt două paturi libere. 

În seara de duminică, 26 septembrie, 30 de oameni aşteptau eliberarea unui loc la Terapie Intensivă. Luni dimineaţa, pe lista de aşteptare rămăseseră 25 de pacienţi deoarece pentru 3 dintre ei s-a reuşit transferul la alte spitale, iar doi au murit. 

Conducerea Spitalului a dispus deschiderea vechii Unităţi de Primiri Urgenţă, un corp de clădire care a fost reabilitat, dar unde nu se făcuse încă recepţia. 

"Măsura a fost luată întrucat şi izolatorul era plin si nu mai aveam unde sa internăm pacientii. 

A trebuit să luăm rapid o decizie şi anume aceea de a redeschide unitatea de primiri urgenţe, sectorul vechi care a fost reabilitat recent. 

Am făcut recepţia lucrărilor efectiv aseară pe întuneric, dar am reuşit sa deschidem acolo sectorul si să mutam o pate din pacientii în stare foarte gravă", a declarat Laurenţiu Ivanovici, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.

Ivanovici spune că situaţia este disperată. "Suntem copleşiţi. Cerem ajutor cu disperare. În această dimineaţă voi merge la Prefectură, voi solicita creşterea numărului de posturi pentru secţia de ATI. Trebuie să aducem personal rapid pentru că cei din unitatea de primiri urgenţă nu pot să facă faţă singuri la numărul de cazuri din ce în ce mai mare", a mai declarat Ivanovici.

Şi tot Spitalul de Urgenţă din Craiova se mai confruntă cu o mare problemă. Staţia de oxigen care riscă să cedeze în orice moment. "Am reuşit duminică seara sa strângem toate ventilatoarele reparate, cele care au fost foarte folosite în valul 3. Din fericire le-am reparat în perioada de linişte din vară, dar resursele sunt limitate. Nu putem depăşi, însă, un număr de 30 de pacienţi care au nevoie de terapie intensiva pe langă cei din sectorul ATI Covid pentru că instalaţia de oxigen a spitalului nu face faţă", a mai declarat managerul Spitalului de la Craiova.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Analiză. Alegerile din PNL au trecut, Guvernul dă piept cu adevăratele probleme. Ce urmează pentru Cabinetul Cîţu

Salariile cele mai bune din HoReCa: cât câştigă un bucătar şi de ce „importăm” chelneri

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările