Doi bărbaţi au murit şi alte patru persoane, între care un copil de patru ani, au fost rănite după ce o autoutilitară  s-a izbit de un camion oprit, pe DN 56

Doi bărbaţi au murit şi alte patru persoane, între care un copil de patru ani, au fost rănite după ce o autoutilitară  s-a izbit de un camion oprit, pe DN 56

Doi bărbaţi au murit şi alte patru persoane, între care un copil de patru ani, au fost rănite, marţi dimineaţă, după ce o autoutilitară în care se aflau cetăţeni bulgari s-a izbit de un camion oprit pe DN 56, în localitatea doljeană Basarab. Traficul este restricţionat în urma accidentului.

Accidentul s-a produs, marţi dimineaţă, în jurul orei 5.40, pe DN 56, în localitatea Basarab, pe sensul de mers către Calafat.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit faptul că un bărbat de 42 de ani, cetăţean bulgar, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N. 56, în localitatea Basarab, în care se mai aflau alte 5 persoane, toţi cetăţeni bulgari, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autocamion stationat", a transmis Poliţia Judeţeană Dolj.

În urma impactului, şoferul şi un alt bărbat, încă neidentificat, au decedat, iar alte patru persoane, printre care un copil de 4 ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. 

Circulaţia rutieră se desfăşoară alternativ, pe un singur sens de deplasare, traficul vehiculelor de mare tonaj fiind oprit.

„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul", a arătat sursa citată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările