Andrei Lazăr, fiul unei judecătoare, care s-a făcut remarcat prin violenţă, trimis în judecată într-un nou dosar pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Lazăr este judecat într-un nou dosar
Andrei Lazăr este judecat într-un nou dosar

Andrei Lazăr şi Alin Andrei Nicolae, zis Impresie, sunt acuzaţi că l-au agresat anul trecut în luna decembrie pe patronal unui bar din centrul Craiovei. Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, iar procesul a fost înregistrat pe rol la Judecătoria Craiova.

Andrei Lazăr, fiul judecătoarei Liliana Lazăr, alături de craioveanul Alin Andrei Nicolae, zis Impresie, au provocat un scandal într-un local din Craiova, în luna decembrie 2017. „Inculpatul Lazăr Andrei, în noaptea de 14 spre 15 decembrie 2017, într-un local din municipiul Craiova, a proferat ameninţări în public aducând atingere demnităţii persoanelor prezente şi, totodată, a purtat în holul de la intrarea în localul respectiv un cuţit pe care l-a scos la vedere. Inculpatul Nicolae Andrei Alin, în noaptea de 14 spre 15 decembrie, în acelaşi local din municipiul Craiova, a proferat ameninţări în public, aducând atingere demnităţii persoanelor prezente”, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.     

Condamant la închisoare

Andrei Lazăr se află în acest moment în spatele gratiilor şi are de executat o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni de închisoare. Fiul judecătoarei Liliana Lazăr Andrei Lazăr mai este acuzat că în februarie 2016, a înjunghiat un bărbat în faţa Casei Studenţilor din Craiova. Victima nu a depus plângere la Poliţie, iar băiatul magistratei a fost trimis în judecată pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice şi port sau folosire fără obiecte de drept periculoase.

Andrei Lazăr a fost implicat în primul scandal la vârsta de 21 de ani, mai exact în anul 2007. Pe data de 27 martie l-a tăiat la mâini cu sabia pe Mario Aranghelovici, care mergea pe trotuar împreună cu soţia sa. Fiul judecătoarei a recurs la acest gest pentru că victima i-a reprorşat faptul că era să îl lovească cu maşina. A fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, iar în 2015 a fost condamnat de Tribunalul Teleorman la cinci ani de închisoare cu executare. Ulterior, a scăpat basma curată, pentru că Aranghelovici şi-a retras plângerea şi a căzut la pace cu Andrei Lazăr.

Bătaie cruntă cu interlopi, în faţa Curţii de Apel

În 2008, beizadeaua Andrei Lazăr a lovit în cap cu o cheie tubulară un şofer într-o benzinărie. Şi de această dată a scăpat basma curată după ce părţile s-au împăcat.Tot în anul 2008 în luna februarie a fost implicat într-un scandal chiar în faţa Curţii de Apel Craiova. Două grupări de interlopi s-au atacat cu săbii, topoare şi pistoale, iar mai multe persoane au ajuns la spital. Printre victime s-a numărat şi Andrei Lazăr. Nu mai puţin de o sută de poliţişti şi jandarmi au fost nevoiţi să intervină atunci.

Andrei Lazăr a provocat, doi ani mai târziu, în aprilie 2010, un nou scandal într-un bar din Craiova împreună cu doi prieteni. Imediat a fost reţinut pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, însă procurorii au decis că poate să fie cercetat în stare de libertate. În timp ce era anchetat în acest dosar, fiul magistratei Liliana Lazăr a bătut un alt bărbat într-un local din oraş. În 21 mai 2010, a fost arestat pentru comiterea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Lazăr a fost condamnat la un an şi două luni de închisoare cu suspendare pentru faptele comise în aprilie şi mai 2010. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite