Un nou incendiu în zona Vadu. Au ars 100 de hectare de vegetaţie - VIDEO

Un nou incendiu în zona Vadu. Au ars 100 de hectare de vegetaţie - VIDEO

Un nou incendiu a izbucnit în zona Vadu din judeţul Constanţa, la sfârşitul acestei săptămâni, iar până în prezent au ars 100 de hectare de vegetaţie. În urmă cu câteva zile, 400 de hectare de vegetaţie au ars în zona respectivă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii intervin cu două autospeciale şi 15 oameni, dintre care cinci au venit din timpul liber, pentru stingerea focului din zona Vadu.
Incendiul a izbucnit vineri, iar de atunci şi până la ora transmiterii acestei ştiri au ars peste 100 de hectare de vegetaţie. Pompierii continuă intervenţia pentru stingerea flăcărilor. 
 
 
Un alt incendiu în zona Vadu a izbucnit miercuri, acesta fiind stins după 18 ore. Au ars atunci 400 de hectare de vegetaţie, intervenţia fiind îngreunată şi de faptul că zona era mlăştinoasă şi greu accesibilă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările