Tânăr amendat pentru că a făcut semne obscene unui poliţist. Omul legii se afla în timpul unei examinări auto
0Un tânăr a făcut semne obscene unui poliţist, care se afla în timpul unei examinări pentru obţinerea permisului auto. Candidata de la volan a fost pusă să pornească pe urmele maşinii în care se afla tânărul, pentru a-l prinde.
Incidentul s-a întâmplat marţi, 14 noiembrie, pe strada Soveja din Constanţa, când pe lângă o maşină de şcoală de şoferi, în care se afla examinatorul, a trecut un autoturism.
Pasagerul din dreapta a făcut un semn obscen poliţiştului, iar acesta a decis să urmărească maşina pentru a-l prinde pe acesta şi a-l sancţiona.
Fata de la volan, care avea emoţiile examenului auto, a fost pusă să pornească în cursa de urmărire a autoturismului.
Urmărirea s-a încheiat pe malul lacului Tăbăcărie, zona Gravity Park, unde opresc maşini cu tineri la distracţie.
Un echipaj de Poliţie Rutieră a fost chemat de poliţist la faţa locului, tânărul fiind sancţionat cu suma de 500 lei, conform Legii nr. 61/1990 privind liniştea şi ordinea publică.
Acesta are vârsta de 22 ani şi este din localitatea Peştera, din judeţul Constanţa.
Pe aceeaşi temă:
UPDATE Accident rutier cu 3 morţi şi o persoană în comă. Scurgeri de combustibil pe carosabil