Reacţia Damen după ce judecătorii le-au respins contestaţia în afacerea „corvetelor multifuncţionale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corvetă
Corvetă

Tribunalul Bucureşti a dat o primă sentinţă în cazul contestaţiei depuse de grupul Damen la licitaţia de atribuire a contractului corvetelor multifuncţionale.

Tribunalul Bucureşti a respins luni, 7 octombrie, ca neîntemeiată contestaţia depusă de grupul olandez Damen, după ce MApN a anunţat că oferta câştigătoare a contractului de achiziţie a celor 4 corvete mulltifuncţionale a fost cea depusă de asocierea dintre Naval Group şi Santierul Naval Constanţa. Valoarea contractului este de 1,2 miliarde de euro. Decizia instanţei nu este definitivă.

„În această etapă, aşteptăm motivarea judecătorului. Cu toate acestea, am constatat că hotărârea în sine are anumite puncte de vedere fundamentale si favorabile pe care ne vom baza în faza de apel.

Acesta este un caz uriaş şi extrem de complex. Din cauza naturii urgente a litigiilor în licitaţiile publice, judecătorul a fost nevoit să examineze mai mult de un an şi jumătate de procedură în câteva audieri. O astfel de presiune de timp nu ajută cu siguranţă la dezbaterea legalităţii unei achiziţii militare de mai multe miliarde, în care accesul la informaţii, timpul de revizuire şi analiza amănunţită ar fi în mod normal primordiale. Cu toate acestea, această etapă a primei instanţe a arătat că există o mulţime de lucruri rămase a fi examinate şi încă neclarificate, iar etapa de apel se va dovedi a fi un forum excelent pentru abordarea acestora”, au transmis reprezentanţii Damen.

De asemenea, grupul olandez dă asigurări că, indiferent de decizia finală a instanţei, Damen va continua să construiască nave în Mangalia şi Galaţi.

Pe aceeaşi temă:

Afacerea corvetelor Forţelor Navale Române. Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia depusă de Damen

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite