Preot prins că şi-a plagiat teza de doctorat. „A recurs la furtul muncii altui specialist”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de lucru a constatat că părintele a copiat inclusiv notele de subsol din lucrările originale. De asemenea, specialiştii spun că slujitorul Domnului a fost incapabil să facă o analiză personală a temei alese.

Părintele Nicolae Rusu (de la biserica „Sfântul Luca” – Sibiu) a susţinut în anul 2014 teza de doctorat cu titlul „Repere Istorice în Dezvoltarea Relaţiilor dintre Stat şi Biserică la Români”, în cadrul Facultăţii de Teologie din Constanţa – Universitatea „Ovidius”. Coordonatorul lucrării a fost profesorul universitar Nechita Runcan.

Teză părintelui Rusu a ridicat multe semne de întrebare cu privire la autenticitate, în urmă cu câteva zile, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) decizând retragerea titlului de doctor în Teologie.

Comisia de lucru a CNATDCU „a detectat similitudini masive (prin metoda copy/paste fără a se indica sursa şi fără a se folosi ghilimele, dar şi prin parafrazarea sau inversarea de idei din autorii folosiţi, fără a li se da credit) din diverse surse care sunt identificate mai jos în Anexă. Au fost copiate inclusiv notele de subsol aşa cum apăreau în sursele originale”, se arată în raportul de analiză a tezei preotului Nicolae Rusu.

Comisia a reuşit sa detecteze un număr de aproximativ 60 de pagini conţinând similitudini cu alte articole.

„Faptul că autorul se arată incapabil să facă o analiză personală a unor asemenea piese de legislaţie importante pentru subiectul ales şi că a recurs la furtul muncii altui specialist vorbeşte foarte mult despre calificările autorului dar şi despre intenţionalitatea lui. Faptul că metoda folosita a fost copy/paste într-un număr atât de mare de paragrafe, deşi pe alocuri autorul a făcut unele inversări de idei, denotă intenţie de a plagia, şi nu reprezintă doar o simplă coincidenţă de a prelua câteva idei comune, datorită necunoaşterii practicilor corecte de citare”, mai spun specialiştii CNATDCU.

În concluzie, raportul de analiză a tezei de doctorat arată că aceasta nu are o valoare ştiinţifică semnificativă şi nu aduce nicio contribuţie substanţială la cunoaştere iar originalitatea şi caracterul inovativ sunt minimale. „Totodată, considerăm că maturitatea judecăţii unui candidat care s-a angajat într-o fraudă atât de extinsă trebuie pusă serios sub semnul întrebării”.

Pe aceeaşi temă:

Neregulile susţinerii unei teze de doctorat „sub mantia“ unui episcop. Profesor universitar, membru în comisia doctorală: „Ce, e treaba mea?“

Cine este călugărul care a postat pe Facebook imagini cu elevi îmbrăcaţi sumar. Talentul pentru care ÎPS Teodosie a decis să-l ţină aproape

Începe procesul fostului decan al Facultăţii de Teologie din Constanţa. Este acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual


 

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite