Iniţiativă: Persoanele nespălate, date jos din autobuz. „Dacă îţi plăteşti bilet, însă puţi, jos cu tine”

Iniţiativă: Persoanele nespălate, date jos din autobuz. „Dacă îţi plăteşti bilet, însă puţi, jos cu tine”

FOTO: Adevărul

Primarul spune că acum verifică ce implicaţii ar avea o asemenea iniţiativă, deoarece vrea ca acţiunea să fie 100% legală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa, a anunţat luni, 18 noiembrie, la finalul şedinţei de Consiliu Local, că administraţia publică are în vedere găsirea unei soluţii pentru ca persoanele nespălate, care emană mirosuri neplăcute în mijloacele de transport în comun, să fie date jos.

„Toate autobuzele noastre sunt curăţate cu materiale astfel încât să nu devină un focar de infecţie autobuzul în sine. Împreună cu Poliţia Locală, am avut deja o discuţie, sper să găsim formula legală prin care să putem opri autobuzul şi să putem să-i dăm jos pe cei care nu se spală, pentru că ştim foarte bine că există trasee şi anumite intervale orare în care oamenii de bună credinţă trebuie să suporte câte o persoană care este certată cu igiena. Vrem să intervenim tocmai pentru a nu face din autobuzele noastre, indiferent că vorbim de cele noi sau cele vechi, un focar de infecţie pentru toţi utilizatorii mijloacelor de transport în comun“, spune Decebal Făgădău.

De asemenea, edilul Constanţei afirmă că acum analizează absolut toate implicaţiile acestei iniţiative care este una „bună, corectă, pe care noi nu o facem din dorinţa de a insulta sau batjocori pe cineva, ci din dorinţa de a-i proteja pe ceilalţi participanţi, călători din mijloacele de transport în comun”.

Primăria Constanţa anunţă că a luat măsuri de siguranţă suplimentare în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea răspândirii virusului hepatic de tip A. Astfel, autobuzele sunt dezinfectate periodic cu un concetrat de suprafaţă, pentru uz uman şi veterinar, cu spectru larg de aplicare ce curăţă şi dezinfectează într-o singură etapă. Substanţa se aplică prin pulverizare şi are efect bactericid, fungicid şi virucid. După ce dezinfectantul a fost aplicat, uşile mijlocului de transport în comun se închid aproximativ jumătate de oră, timp în care substanţa acţionează asupra tuturor suprafeţelor.

În ultimele luni, peste 200 de persoane din Tulcea şi Constanţa  au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Boli Infecţioase cu diagnosticul de hepatita A.

Sociologul Gelu Duminică a postat pe contul său de Facebook un scurt text referitor la iniţiativa primarului Constanţei.

„În Constanţa există oameni are put. Cred că există peste tot în România şi oriunde-n lume. Constanţa însă a găsit soluţia: să nu le mai dea voie să călătorească cu transportul în comun. Adică, dacă îţi plăteşti bilet însă puţi, jos cu tine!

Băi, ori a luat-o lumea razna ori m-am tâmpit eu de tot!

Doar spre aducere aminte, numai în ultimele zile am avut parte de ştiri halucinante: LOV (Lia Olguţa Vasilescu) vorbeşte de lagăre, la Iaşi se fac pauze separate pentru copii, la Constanţa se etnicizează infracţiunea şi acum se doreşte limitează accesul la servicii publice în funcţie de mirosurile pe care le emani”, scrie Gelu Duminică.

Pe aceeaşi temă:

Apelul făcut de arhitecţii din România pentru Cazinoul din Constanţa: „Procedura de licitaţie este greşită“

VIDEO Cel mai longeviv constănţean, în vârstă de 111 ani, a urcat sprinten pe scenă: „Zilnic mă întâlnesc cu băieţii, merg întruna pe jos şi mănânc de toate, cu măsură“

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările