Copiii cerşetori din Costineşti au fost găsiţi. Erau scoşi la produs chiar de familia lor

Copiii cerşetori din Costineşti au fost găsiţi. Erau scoşi la produs chiar de familia lor

Copil scos la cersit in Costinesti FOTO Facebook Andreea Radu Trandafirescu

Poliţiştii din Costineşti, la sesizarea opiniei publice, au găsit copiii cerşetori din staţiune. În Costineşti se practică şi alba-neagra fără ca patrulele să-i observe pe indivizi.

Poliţia a transmis că în cursul zilei de marţi, 20 august, poliţiştii din Costineşti au întocmit trei dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de exploatarea cerşetoriei şi folosirea unui minor în scop de cerşetorie.
 
„În primul caz, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că marţi, 20 august, în jurul orei 13:30, pe raza staţiunii Costineşti, au fost văzuţi 4 minori care practicau cerşetoria.
 
Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii i-au identificat pe cei 4 minori, cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani, care apelau la mila publicului, constatând totodată că în zonă se afla şi mama unuia dintre aceştia, ceilalţi 3 fiind nepoţii femeii în cauză.
 
În cel de-al doilea caz, înregistrat tot ieri, pe raza staţiunii Costineşti, poliţiştii care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu au depistat doi bărbaţi, de 30, respectiv 42 de ani, cu dizabilităţi fizice, care cereau ajutor material.
 
La câţiva metri distanţă, poliţiştii au identificat o femeie în vârstă de 46 de ani, mătuşa celor doi bărbaţi.
 
De asemenea, azi-noapte, în jurul orei 00:30, poliţiştii au depistat doi minori, de 5 şi 7 ani, care practicau cerşetoria pe strada Faleza Soarelui, din aceeaşi staţiune, în apropiere fiind găsită şi mama copiilor, o femeie, de 45 de ani, care ţinea în braţe un alt minor.
 
Toate persoanele au fost legitimate şi conduse la sediul Poliţiei pentru cercetări.
 
De asemenea, s-a contactat DGASPC în vederea efectuării verificărilor specifice în astfel de cazuri.“, a precizat Poliţia Constanţa. 
 
Pe aceeaşi temă: 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: