Ce a găsit Garda de Mediu într-un container sosit din Norvegia. Transportul a fost imediat returnat

Ce a găsit Garda de Mediu într-un container sosit din Norvegia. Transportul a fost imediat returnat

Garda de Mediu foto: Călin Gavrilaş

Containerul a sosit în România, în Portul Constanţa Sud Agigea, în urmă cu patru zile. Comisarii Gărzii de Mediu l-au verificat.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ziua de 15 aprilie, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu din cadrul Comisariatului Judeţean Constanţa au efectuat verificări în colaborare cu Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa, la un container încărcat cu părţi auto second-hand din dezmembrări, provenite din Norvegia.

Verificările s-au efectuat la solicitarea Gărzii de Coastă, la rampa de control din incinta Portului Constanţa Sud Agigea.

„În documentele prezentate era declarată marfă second-hand, dar la controlul fizic s-a constatat că în interiorul containerului erau piese şi componente auto cu grad de uzură ridicat, precum şi subansambluri auto care nu au fost golite de lichide şi decontaminate, amestecate cu deşeuri metalice, materiale plastice, materiale textile, cauciuc, cioburi de sticlă de la parbrize, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, provenite din dezmebrări vehicule scoase din uz”, spun comisarii.

Datorită gradului de uzură, componentele auto nu îndeplineau condiţiile de a fi comercializate pe piaţa din România şi s-a dispus returnarea mărfurilor în ţara de expediţie.

Citeşte şi:

CFR Călători a suplimentat trenurile care ajung pe litoral în perioada vacanţei de 1 Mai şi Paşte

Autoturism de lux căutat de autorităţile române, confiscat de poliţişti în vama Giurgiu

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările