Mesaj în caz de accident nuclear, viralizat în mediul virtual. ISU Dobrogea: „Nu este de actualitate, este din 2012“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Shutterstock
Sursa Shutterstock

Mesaje privind protecţia în caz de accident nuclear şi urgenţă radiologică au fost distribuite în mediul online ca venind din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea din Constanţa. Instituţia spune însă că acest mesaj, public de altfel, este vechi din 2012 şi nu constituie o avertizare actuală - nu în contextul războiului din Ucraina.

„Atragem atenţia populaţiei asupra unor mesaje scoase din context privind un set de măsuri ce trebuie luate în caz de accident nuclear şi urgenţă radiologică, emis de ISU Constanţa.

Mesajele respective au fost transmise în spaţiul virtual, prin intermediul reţelelor de socializare şi unor aplicaţii, creând, în mod nejustificat, panică în rândul receptorilor.

Materialul se regăseşte în setul măsurilor preventive în cazul diverselor tipuri de risc şi este postat încă din 2012 pentru corecta informare a opiniei publice privind modul şi măsurile de comportare în aceast tip de situaţie de urgenţă.“, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa.

ISU arată că setul de măsuri ce trebuie luate de populaţie în caz de accident nuclear şi urgenţă radiologică a fost descărcat folosind link-ul http://www.isudobrogea.ro/wp-content/uploads/2012/05/Masuri-ce-seexecuta-in-caz-de-accident-nuclear-si-urgenta-radiologica.pdf.

„Menţionăm că toate seturile de măsuri privind pregătirea populaţiei în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă pot fi consultate accesând link-ul http://www.isudobrogea.ro/prevenire/protectia_populatiei/“, precizează ISU. 

Vă mai recomandăm: 

Jocurile patriarhului Kirill al Rusiei. „Fost ofiţer KGB, a «binecuvântat» armata invadatoare a lui Putin” 

Adăposturile antiaeriene din Constanţa. Unde există refugiile pentru populaţie

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite