VIDEO Româncă eliberată după 11 ani de sclavie în Spania. „S-au folosit până şi de bebeluşul ei pentru a-i şantaja clienţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra era ţinută prizonieră într-o casă în care avea gratii la geam, ca să nu poată evada
Tânăra era ţinută prizonieră într-o casă în care avea gratii la geam, ca să nu poată evada

O tânără româncă plecată în Spania, unde i s-a promis un loc de muncă decent, s-a trezit prizoniera unor proxeneţi, care au obligat-o ani de zile să se prostitueze.

Povestea tinerei românce i-a impresionat pe jurnaliştii spanioli, care au relatat cazul ei. Fata a ajuns în Calatayud, Spania, încă din 2009, iar la sosire a avut parte de o surpriză neplăcută. În locul unui job decent, aşa cum i s-a promis, tânăra s-a trezit prizoniera unei grupări infracţionale. Călăii ei i-au adus la cunoştinţă că ar fi cheltuit nu mai puţin de 3.000 de euro pentru a o aduce la muncă şi au obligat-o să se prostitueze. 

20minutos.es scrie că tânăra a fost „convinsă” să se prostitueze după nenumărate bătăi şi ameninţări. Aşa cum procedează de regulă în astfel de cazuri, proxeneţii au ameninţat-o că o vor ucide dacă se va adresa Poliţiei sau dacă va vorbi despre situaţie ei cu clienţii. 

Tânăra a îndurat 11 ani de umilinţă şi bătăi crunte, dar coşmarul ei s-a adâncit în momentul în care a rămas însărcinată cu unul dintre clienţi. Din acel moment, proxeneţii care o deţineau ca sclavă sexuală au decis să se folosească de bebeluş. Pentru asta, au mers la mai mulţi foşti clienţi ai fetei, pe care i-au şantajat spunându-le că micuţul este copilul lor, iar în schimbul tăcerii au cerut sume cuprinse între 10.000 şi 25.000 de euro. 

Doar că lăcomia lor i-a adus în vederile poliţiştilor, după ce un client a depus o plângere pentru şantaj. Astfel, infractorii au fost arestaţi, iar tânăra a fost eliberată din sclavie, după 11 ani. Povestea ei a fost făcută publică în presa spaniolă, dar identitatea i-a fost protejată. 

Potrivit sursei citate, tânăra româncă este a 32-a victimă a proxeneţilor, eliberată în ultimele 12 luni de poliţiştii spanioli. Multe dintre ele provin din ţări din Estul Europei, cele mai vulnerabile din cauza sărăciei şi a barierei lingvistice. 

Citeşte şi

Drama prostituatelor românce din Germania. Sclave sexuale la cheremul traficanţilor de carne vie: „Aproape doi ani am fost prizoniere”

Tânără răpită din România şi forţată să se prostitueze în Italia. Cum a reuşit să scape din sclavia sexuală

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite