Un român din Austria şi-a măcelărit soţia, iar apoi le-a mărturisit tot poliţiştilor. Motivul care a stat la baza oribilei crime

Un român din Austria şi-a măcelărit soţia, iar apoi le-a mărturisit tot poliţiştilor. Motivul care a stat la baza oribilei crime

Gabriela avea 42 de ani şi doi copii cu soţul ei. FOTO Kronen Zeitung

Un român de 50 de ani din localitatea austriacă Ybbs ad Donau şi-a înjunghiat soţia de mai multe ori, după care a încercat să fugă, dar a fost prins de poliţişti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Presa austriacă scrie că Gabriela şi Nicolae aveau împreună doi copii, un băiat de 16 ani şi o fată de 18. Adolescentul a fost cel care a descoperit, în seara zilei de miercuri, 15 ianuarie, corpul mamei sale brăzdat de  numeroase tăieturi şi înţepături. A sunat imediat la Poliţie, iar între timp ucigaşul a fost arestat. Femeia mai trăia când a fost găsită de mezinul familiei, însă rănile suferite i-au fost în cele din urmă fatale, iar medicii nu au putut să o salveze.

Potrivit publicaţiei Kronen Zeitung, Nicolae era cetăţean austriac încă din 1999 şi a lucrat timp de 20 de ani la o fabrică de bere locală. Cuplul îşi renovase de curând vila, iar vecinii spun că cei doi români erau mai degrabă retraşi şi putea fi văzuţi rar ieşind la plimbare cu câinele lor. 

După mai multe ore de interogatoriu, românul a acceptat să vorbească. Şi-a recunoscut fapta şi a pus totul pe seama geloziei, a spus Johann Baumschlager, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei Ybbs ad Donau. Acum, el va fi acuzat de crimă şi judecat. Între timp, cei doi copii ai cuplului au ajuns în grija statului austriac.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: