Un cerşetor român, eroul Franţei pentru a doua oară. „E formidabil, să fim mândri că avem astfel de oameni printre noi”

Un cerşetor român, eroul Franţei pentru a doua oară. „E formidabil, să fim mândri că avem astfel de oameni printre noi”

Jojo e un adevărat erou la Nisa, iar faima sa a depăşit deja graniţele oraşului de pe Coasta de Azur

Un cerşetor român i-a cucerit pe francezi şi a ajuns pe coperţile ziarelor din oraşul francez Nisa, pe Coasta de Azur, ca un veritabil erou.

Ion-Nelu Gioroiu a devenit un adevărat fenomen la Nisa, iar francezii au rămas impresionaţi de dărnicia şi de tăria sa de caracter. Mai întâi, românul i-a cucerit pe francezi în toamna anului trecut, în octombrie, după ce şi-a donat economiile pentru oamenii rămaşi fără adăpost din cauza inundaţiilor din Alpes-Maritimes.
 
Deşi el însuşi dormea în stradă şi nu avea niciun adăpst, „Jojo”, aşa cum îi spun francezii, a apelat la o fundaţie pentru a dona 150 de euro, bani pe care reuşise să-i economisească după ce a vândut mai multe reviste. Impresionaţi de gestul său, membrii asociaţiei Solidarité 06 au făcut totul public, informează cunoscuta publicaţie Paris Match.
 
Gioroiu a fost recompensat pentru gestul său şi a primit locul de muncă pe care îl visa, la Nisa, dar şi un apartament în care să aibă unde să-şi pună capul jos liniştit.
 
Nu au trecut însă mai mult de două luni şi nobleţea românului a ieşit din nou la iveală. Ultimul său gest le-a reamintit francezilor, care îl respectau deja enorm, ce fel de om este. Din nou el a ajuns pe coperţile ziarelor, iar povestea sa a fost făcută publică de ambsadorul României în Franţa, Luca Niculescu.
 
 
„Deseori vorbim / scriem despre « oamenii mari », care fac « lucruri mari ». Azi dimineaţa însă, în revista presei a lui Claude Askolovitch pe France Inter, mi-a atras atenţia un articol din Nice-Matin despre un compatriot. Jojo e român, stă la Nisa şi până de curând locuia pe străzi, era ceea ce se numeşte în franceză un Sans Domicile Fixe (SDF). 
 
În toamna anului trecut, o furtună puternică loveşte Coasta de Azur, furtuna Alex. Mai mulţi oameni îşi pierd viaţa, sate şi oraşe sunt inundate, sute de mii de case rămân fară electricitate. Se naşte un elan de solidaritate,  la care participă şi Jojo. Din minusculele lui economii donează 150 de euro pentru sinistraţi. Gestul e remarcat de cineva, ajunge în presa locală, primarul îl apreciază şi îi oferă lui Jojo de lucru ; agent de curăţenie al oraşului.  Un final frumos...dar povestea continuă : ieri după amiaza, Jojo vede că un hoţ tocmai furase telefonul unei doamne, care era atentă la un bebeluş de câteva luni.
 
Nu ezită, fuge după hoţ, îl prinde, şi după o scurta încăierare, recuperează telefonul. Îl restituie doamnei şi pleacă. Dar cineva îl recunoaşte pe Jojo şi azi avem din nou un articol în ziarul local. Iar revista presei se încheie optimist (cum nu se prea întâmplă des in aceasta perioada) :  « Jojo, un erou discret, un super-erou, un om care nu are mai nimic, dar dă totul celorlalţi »”, a scris Niculescu pe Facebook.
 
Vă mai recomandăm şi:
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările