Stop avortului! Cea mai mare campanie din lume care luptă împotriva avorturilor ajunge în România, la Cluj

Stop avortului! Cea mai mare campanie din lume care luptă împotriva avorturilor ajunge în România, la Cluj

Acţiune de combatere a avorturilro  FOTO: Adevărul

„40 de zile pentru viaţă“ este o campanie care are loc, pentru prima dată în România, şi care îşi propune să marcheze începutul încetării avorturilor. O primă acţiune are loc la Cluj. Cum? Oamenii se vor aduna în faţa Clinicii de  Obstetrică-Ginecologie (II) „Dominic Stanca”, zilnic, din 18 februarie şi până pe 29 martie, între orele 7.00 şi 19.00, şi se vor ruga şi vor încerca să convingă femeile să nu avorteze.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iniţiativa „40 de zile pentru viaţă“ vine, pentru prima dată în România, ca răspuns la numărul de avorturi din ce în ce mai mare. Până acum, astfel de campanii au fost organizate în 559 de comunităţi din 27 de ţări, iar mai mult de 9.600 de copii au fost declaraţi salvaţi de la avort. Numărul avorturilor pe plan local a scăzut - chiar şi cu 28%. Iar femeile care au trecut prin experienţa avortului găsesc vindecare şi iertare, spun organizatorii campaniei.

Cei care vor să participe la această campanie în Cluj trebuie să completeze un formular de pe site-ul oficial: http://40dezile.lifenation.org/. Ei trebuie să mai semneze o declaraţie „de pace” prin care promit că vor avea un compotament paşnic.

Creştinii, invitaţi în cadrul campaniei să susţină lupta pentru viaţă, au posibilitatea să se implice prin trei modalităţi:: veghea paşnică în faţa Clinicii, mobilizarea comunităţii, rugăciune şi post.

„Fiecare viaţă este unică, irepetabilă şi preţioasă. Postul şi rugăciunea reprezintă, de asemenea, o susţinere necesară în lupta pentru viaţă şi pot fi îndeplinite în mod individual, indiferent de locul unde se află persoanele implicate şi de programul de lucru al acestora. Însă prezenţa fizică în stradă este importantă pentru ca Dumnezeu să cultive efectele rugăciunii şi ale postului. 40 de zile pentru viaţă se desfăşoară simultan în 18 ţări din lumea întreagă, în campania de primăvară, alte ţări având opţiunea de a o întreprinde în toamnă, în perioada septembrie-noiembrie“, spun şi cei de la Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, susţinători ai campaniei.

Statistici

Campania "40 de zile pentru viaţă" este cea mai mare mişcare pentru viaţă din istorie, coordonată la nivel internaţional, ce implică peste 650.000 de voluntari în 559 de oraşe, din 27 ţări. Din anul 2007, campania a obţinut rezultatele: 9.699 de copilaşi salvaţi de la avort, 107 de convertiri în rândul persoanelor implicate în avorturi şi 59 de centre pentru avort închise. Aproximativ 400 de copilaşi sunt avortaţi zilnic in România, dintre care 16 în Cluj-Napoca.

Mai puteţi citi:

SONDAJ Ţările care consideră că sexul premarital, homosexualitatea, alcoolul sau avortul sunt inacceptabile din punct de vedere moral

Avortul la distanţă sau cum a evoluat telemedicina în SUA

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările