„Român genial”, lăudat în presa franceză. Întrebat despre întoarcerea acasă, el a vorbit despre „răceala şi dispreţul” cu care sunt aşteptaţi cei plecaţi
0„Într-un oficiu poştal mama a fost întrebată dacă numele „România” de pe cartea de identitate era prenumele ei”, a povestit Florian Voinea pentru o publicaţie franceză, care-l numeşte „un genial student român”. Ajuns în 2012, în Franţa, fără să ştie limba a fost admis la una dintre cele mai prestigioase facultăţi de economie.
Redacţia publicaţiei „Le Petit Journal” a realizat un interviu cu „un genial student român care locuieşte în Franţa, Florian Voinea. Acest tânăr nu vorbea niciun pic de franceză când a sosit şi, în doar câţiva ani, a eliminat toate obstacolele şi a intrat într-o şcoală de afaceri de prestigiu”, arată publicaţia citată.
Florian Voinea a ajuns în 2012, în Franţa alături de mama lui, care este medic stomatolog. În Franţa rurală, faptul că era român nu i-a provocat, în general, probleme. „Mulţi nu ştiau nimic despre România, într-un oficiu poştal mama mea a fost chiar întrebată dacă numele „România” de pe cartea ei de identitate era prenumele ei. Altă dată a fost întrebat dacă România se află în Europa. Cu toate acestea, alţi francezi aveau o imagine negativă asupra României şi cred că aici, în special, există destul de multe clişee asociate cu imigraţia economică”, a povestit Florian.
După câţiva ani în care ar fi vrut să se întoarcă în România şi în care a avut dificultăţi la şcoală din cauza limbii, încet-încet, a început să se integreze: „Percepţia mea s-a inversat când am început să mă simt integrat în Franţa. Crescând şi, datorită educaţiei franceze, am descoperit anumite valori care nu mi-ar fi fost insuflate în România, printre care secularismul, egalitatea, antirasismul, eco-responsabilitatea. Din acel moment am avut tendinţa să dispreţuiesc România ca o ţară înapoiată cu valori arhaice”.
Acum, Florian învaţă la una dintre cele mai prestigioase şcoli de afaceri din Franţa: Şcoala Superioară de Ştiinţe Economice şi Comerciale (ESSEC). Întrebat dacă s-ar întoarce în România, după finalizarea studiilor, acesta a răspuns: „mă gândesc şi la mulţi români care, conduşi de visul de a se întoarce în ţara lor natală pentru a schimba lucrurile, au fost dezamăgiţi de răceala şi chiar de dispreţul cu care au fost întâmpinaţi acasă, dar şi de dificultatea pe care au întâlnit-o în materializarea proiectelor lor”.
„Grégory RATEAU: Spuneţi-ne puţin despre plecarea dvs. din România spre Franţa. Cum a fost integrarea ta la început?
Florian VOINEA: Mama mea este medic stomatolog, am ajuns în Franţa în august 2012 în urma unei oportunităţi profesionale. A existat o diferenţă radicală între realitate şi ceea ce mi-am imaginat despre Franţa şi viaţa mea viitoare aici. Integrarea mea nu a fost nici uşoară, nici rapidă. Am început să mă simt cu adevărat integrat doar în liceu, la 3 ani după ce am ajuns în Franţa.
De ce doar la liceu?
Am avut dificultăţi în a înţelege limbajul de zi cu zi, activităţile şi preocupările colegilor mei. Simţeam că nu facem parte din aceeaşi lume. Timiditatea mea de atunci nu m-a ajutat. În plus, am avut tendinţa să „trăiesc în propria mea lume” puţin în afara realităţii.
Au avut francezii idei preconcepute despre faptul că eşti român?
Există un mare contrast între sprijinul necondiţionat acordat de comunitatea locală şi unele incidente izolate mai sensibile. Nu pot generaliza. Primii doi ani i-am petrecut într-un cadru rural. Oamenii de acolo nu aveau neapărat preconcepţii despre naţionalitatea mea. Mulţi nu ştiau nimic despre România, într-un oficiu poştal mama mea a fost chiar întrebată dacă numele „România” de pe cartea ei de identitate era prenumele ei. Altă dată a fost întrebat dacă România se află în Europa. Cu toate acestea, alţi francezi aveau o imagine negativă asupra României şi cred că aici, în special, există destul de multe clişee asociate cu imigraţia economică. Pe de altă parte, mama şi cu mine am beneficiat de sprijinul deplin şi necondiţionat al comunităţii locale şi în special al administraţiei municipale, pentru a facilita integrarea noastră (profesionist pentru mama mea, şcoală pentru mine). Le suntem complet recunoscători, nu am fi ajuns aici fără ei.
Nu aţi vorbit franceza când aţi ajuns. Cum aţi reuşit să ajungeţi din urmă cu ceilalţi elevi?
Făcusem o lună de lecţii intensive de franceză în iulie 2012 pentru a mă pregăti pentru sosirea mea. Mi-a permis să învăţ structura limbii, dar a fost insuficientă şi am avut lacune foarte mari în ceea ce priveşte vocabularul şi gramatica. De când am ajuns aici şi până când mama a început să lucreze, în octombrie, a reluat acasă cu mine tot ce făcusem la şcoală. Am făcut temele în limba română şi apoi le-am tradus mai mult sau mai puţin bine în franceză. Mai mult decât atât, o colegă de clasă franceză (a cărei soră studiase stomatologia la Iaşi) mi-a explicate ce teme trebuiau făcute, deoarece la început nici nu puteam înţelege ce trebuia să fac pentru a doua zi! Pentru a mă ajuta, soţia primarului satului, fost profesor, mi-a dat câteva lecţii de franceză. Pe de altă parte, în această perioadă, nu am simţit cu adevărat niciun sprijin din partea şcolii: m-au tratat ca pe un student la fel ca ceilalţi. Cu toate acestea, am avut un avans notabil în matematică şi limbi străine (engleză şi germană) comparativ cu studenţii francezi. Acest lucru mi-a permis să recuperez întârzierea iniţială în limba franceză şi chiar să am rezultate generale foarte bune. În urma primei şedinţe cu clasa, directoarea colegiului s-a oferit să mă sprijine cu lecţii suplimentare de franceză, oferite de un profesor de facultate. Am continuat să colaborez cu ea timp de 2 ani şi mi-a fost foarte util.
Cum vedeţi România astăzi, în retrospectivă?
Percepţia mea despre România s-a schimbat enorm de la sosirea mea în Franţa. Multă vreme, viziunea mea despre România a fost construită prin contrast, chiar şi prin opoziţie. În primii trei ani în Franţa, am fost nostalgic după România. De multe ori, am regretat că a trebui s-o părăsesc. Dar ştiam că întoarcerea acasă nu era posibilă. Percepţia mea s-a inversat când am început să mă simt integrat în Franţa. Crescând şi, datorită educaţiei franceze, am descoperit anumite valori care nu mi-ar fi fost insuflate în România, printre care secularismul, egalitatea, antirasismul, eco-responsabilitatea. Din acel moment am avut tendinţa să dispreţuiesc România ca o ţară înapoiată cu valori arhaice. Această viziune a fost, fără îndoială, prea radicală şi coexista cu o viziune idealizată a Franţei. Abia când am ajuns la vârsta majoră şi mai ales când am obţinut naţionalitatea franceză, în februarie 2018, am înţeles cu adevărat că cele două identităţi ale mele, româna şi franceza, nu erau opuse, ci complementare. Această dublă identitate m-a îmbogăţit şi m-a făcut o fiinţă plurală. De asemenea, pe măsură ce m-am maturizat şi mi-am lărgit viziunea asupra lumii, percepţia mea despre cele două ţări a început să fie mult mai realistă. Am învăţat că nici o societate şi niciun sistem nu este perfect.
Franţa vă oferă şansele pe care România nu vi le-a putut oferi?
Sistemul de studiu cu clase pregătitoare şi Şcoli superioare (Grande ecole – unităţi de învăţământ superior care sunt separate şi paralele, dar deseori conectate la cadrul principal al sistemului universitar public francez, la care au acces doar studenţii care sunt foarte buni-nr) este specific Franţei, este un sistem puţin cunoscut în întreaga lume, dar foarte apreciat pentru calitatea sa de către cei care îl cunosc. Nu există echivalent în România. Pe de altă parte, nu am experimentat personal învăţământul superior în România, aşa că mă abţin să compar în detaliu cele două sisteme. În plus, mulţi oameni instruiţi în România au făcut cariere strălucite în toată lumea, în toate domeniile. Din punctul meu de vedere, două aspecte esenţiale lipsesc din sistemul românesc în comparaţie cu sistemul francez. În primul rând, sistemul de învăţământ românesc este concentrat aproape exclusiv pe teorie şi memorare în detrimentul practicii, care este aproape inexistentă. Acest lucru este valabil la toate nivelurile, de la primar la superior. De exemplu, sistemul francez permite stagii de „descoperire” în ultimul an de facultate şi în timpul liceului. În al doilea rând, sistemul românesc de învăţământ este excesiv de competitiv şi solicită prea multă muncă asupra copiilor începând cu şcoala primară. Adesea, acest lucru oferă puţine oportunităţi studenţilor care nu sunt foarte buni să-şi găsească locul. Franţa, pe de altă parte, oferă instruire variată la toate nivelurile.
Consider că Franţa mi-a oferit, fără îndoială, oportunităţi extraordinare, dar îi sunt, de asemenea, recunoscător României pentru că mi-am format primele baze în copilărie, fără de care nu aş fi mers atât de bine în Franţa. De asemenea, consider că „şansele” depind de mult mai multe elemente decât ţara de origine.
Aţi început cursurile la una dintre cele mai prestigioase şcoli de afaceri din Franţa: Şcoala Superioară de Ştiinţe Economice şi Comerciale (ESSEC). Cum a fost această întoarcere în condiţiile pandemiei?Cum a fost întoarcerea la faculate în vremea pandemiei?
Pandemia m-a laut cu totul pe nepregătite în martie, cu câteva săptămâni înainte de începerea competiţiei de admitere. Cele două luni de blocare a societăţii, în incertitudinea şi sub presiunea concursurilor care urmau să fie amânate, nu au fost uşoare. Dar m-am adaptat rapid noii situaţii, hotărât să reuşesc. Am luat partea pozitivă şi am văzut timpul suplimentar ca pe o şansă de a mă pregăti mai bine. Pregătirea mea de la Notre-Dame du Grandchamp (Versailles) a fost organizată foarte bine la distanţă şi am simţit sprijinul emoţional foarte puternic din partea profesorilor mei pe tot parcursul lockdown-ului şi a competiţiei. În cele din urmă, formatul competiţiei a fost adaptat pandemiei şi am susţinut concursurile faţă în faţă cu două luni mai târziu decât mă aşteptam. Am primit rezultatele la începutul lunii august şi am simţit admiterea la ESSEC ca o mare victorie şi punctul culminant al tuturor eforturilor mele de când am ajuns în Franţa.
Am început programul în septembrie. Din punctul meu de vedere, ESSEC a reuşit, în general, să gestioneze bine criza medicală alternând cursuri online şi faţă în faţă. Sunt plăcut surprins de toate seminariile, cursurile de formare şi viaţa comunităţii din şcoala mea şi, mai ales, de complexitatea şi diversitatea formării şi a perspectivelor profesionale pe care le oferă.
Ar fi posibil să vă întoarceţi acasă după studii?
Sincer să fiu, nu intenţionez să mă întorc în România, dar merg acolo în medie o dată pe an şi o fac mereu cu mare plăcere. Consider că contextul actual din România nu mi-ar putea oferi o oportunitate de a mă dezvolta comparativ cu aşteptările mele. Fără a generaliza şi rămânând obiectiv, mă gândesc şi la mulţi români care, conduşi de visul de a se întoarce în ţara lor natală pentru a schimba lucrurile, au fost dezamăgiţi de răceala şi chiar de dispreţul cu care au fost întâmpinaţi acasă, dar şi de dificultatea pe care au întâlnit-o în materializarea proiectelor lor. Dar, totuşi, rămân deschis oricărei oportunităţi: la urma urmei, sosirea mea în Franţa, cu toate consecinţele ei, a fost o oportunitate imprevizibilă.”
Vă mai recomandăm
Se încarcă comentariile...
