O nouă specie de crocodil pitic a fost descoperită în România. Cum arăta animalul care a trăit acum 70 de milioane de ani în Bazinul Haţeg

O nouă specie de crocodil pitic a fost descoperită în România. Cum arăta animalul care a trăit acum 70 de milioane de ani în Bazinul Haţeg

Parc tematic din Londra FOTO: Hepta

Doi cercetători de la  Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) au descoperirea un craniu de crocodilifom pitic în Bazinul Haţeg, localitatea Pui. Noua descoperire arată că această linie a supravieţuit până la sfârşitul Erei Mezozoice, în Maastrichtian (ca. 69-70 milioane ani).

Paleontologii Vlad Codrea şi Marton Venczel din cadrul Departamentului de Geologie al Universităţii Babeş-Bolyai au publicat în revista Cretaceous Research (https://doi.org/10.1016/j.cretres.2019.03.018) descoperirea unui craniu de crocodilifom pitic în Bazinul Haţeg, localitatea Pui.
 
„Specia descoperită aparţine unei linii evolutive considerate dispărută la limita Jurasic/Cretacic (145 Ma). Craniul noului gen şi noii specii pentru ştiinţă Aprosuchus ghirai (Eusuchia, Family Atoposauridae) este excepţional şi tridimensional conservat.  Mandibula s-a păstrat în conexiune cu craniul, iar şirurile dentare sunt aproape complete”, afirmă cercetătorii clujeni. 
 
Aceasta este reconstituirea făcută de cercetători. 
 
 
 
Până la această publicare localităţile din Bazinul Haţeg, precum şi din întreaga Transilvanie, au furnizat în majoritatea situaţiilor doar dinţi izolaţi, fragmente de craniu sau mandibule provenind de la un atoposaurid de dimensiuni mai mari numit Sabresuchus sympiestodon de la dinţii săi caniniformi, în formă de pumnal. 
 
O reconstituire realizată de cercetătorii universitari clujeni arată că Aprosuchus şi Sabresuchus erau forme apropiat înrudite, cu origini într-o linie cunoscută din Europa odată cu Jurasicul târziu (ex. Atoposaurus, Knoetschesuchus, Alligatorium, Alligatorellus) şi Cretacicul timpuriu (Theriosuchus). Noua descoperire arată că această linie a supravieţuit până la sfârşitul Erei Mezozoice, în Maastrichtian (ca. 69-70 milioane ani).  
Dentiţia caracteristică micului crocodil Aprosuchus ghirai indică o hrană bazată pe artropode şi mici vertebrate. 
Descoperirea completează ”bestiariul” vertebratelor pitice cunoscut din aşa-numita Insulă Haţeg, ilustrând biodiversitatea remarcabilă continentală din Cretacicul terminal.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: